Dubai, Orașul de Aur I

0
www.pixabay.com
Tereza Filip, Bacău
Dragă redacție,
În ultimii ani merg în vacanță în Dubai, începând din luna decembrie și până în martie, datorită celor dragi care lucrează acolo.
Dubaiul, datorită climatului subtropical, cel mai bine este să-l vizitezi în perioada noiembrie-mai, dar chiar dacă pașii te poartă pe aceste meleaguri exotice și în restul anului, sigur nu vei uita prea ușor vacanța petrecută aici, deoarece este o destinație foarte ofertantă. Mulți turiști cred că într-o țară islamică nu există viață de noapte și distracție, dar Dubaiul cunoscut și drept „Ibiza pentru cei bogați”, este un oraș modern, cu baruri și cluburi mereu pline când începe weekend-ul. Dubaiul, cel mai dezvoltat oraș emirat din punct de vedere turistic, atrage în permanență celebrități de pe tot globul, aici sosesc ca să participe la renumitul turneu de tenis organizat anual, și multe alte cunoscute festivaluri. Aici vei descoperi o grămadă de minunății, cum ar fi cea mai mare insulă construită de mâna omului (Insula Palmierilor), și altele grupate în forme interesante și vizibile de pe lună, luxosul Burj Al Arab – hotelul cel mai înalt din lume cu un design neobișnuit (seamănă cu o ambarcațiune cu o velă imensă).
Arhiva personală
Insula Palmierilor este artificială, realizată din nisip extras și apoi turnat în mare, în forma unui palmier ce cuprinde peste 2000 de vile și 40 de hoteluri de lux. Localnicii sunt foarte mândri de tradițiile și obiceiurile lor, religia constituie fundamentul vieții sociale, se roagă de 5 ori pe zi, veșmintele specifice sunt o haină lungă albă numită kandura, iar pe cap poartă o pânză albă (ținută de un cerculeț), care se numește gutra. La diferite evenimente se poartă o haină dintr-un material scump, femeile au o haină neagră dintr-un material ușor cu mâneci lungi, abaya și un voal pe cap, syeyla. Beduinele încă mai poartă un soi de mască din metal sau piele, ce acopera bine sprâncenele, nasul, pomeții. Dubaiul este un oraș cu clădiri destul de mari, de la lăcașe de cult, mall-uri, spații de lux cu aer condiționat, se fac excursii în deșert, există terenuri de golf unde vin cei mai mari jucatori. Aurul, ca preț, nu diferă de alte țări, numai cantitatea este mai mare (Dubaiul se autonumește Orașul de Aur) și varietatea de modele.
Continuarea acestui articol o puteți citi aici.

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply