Dormitor tineresc

0

De multă vreme doresc să-ți împărtășesc câteva gânduri despre un proiect interesant pe care l-am văzut la niște cunoscuți. Este vorba despre niște tineri care, aflați la început de drum în viață, și-au dorit un pat ieftin și practic.
Încă mai sunt destui tineri care manifestă atât ingeniozitate, cât și simț estetic, oameni cărora nu le este rușine să refolosească în mod creativ, ba chiar fac din asta o mândrie. Doi dintre aceștia sunt și cunoștințele despre care vă pomeneam și care, văzându-se pentru prima dată în postura de a-și mobila casa, au ales varianta care presupunea cea mai mică investiție și au meșterit un pat din plăci PAL, paleți și cutii de lemn, din cele în care se transportă fructele. Au făcut singuri proiectul, au prins paleții între ei cu plăcuțe metalice și holzșuruburi, au pus deasupra placa PAL (de fapt, două una lângă alta, pentru că este suprafață mare). Pe margine au întins burete, peste care au fixat cu capse un material de tapițerie, și rezultatul este spectaculos, dacă te gândești cât de puțin a costat totul. Spor în toate și numai bine!
Ioana Scripcaru, București

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply