Din dragoste de cânt și port popular (I)

0

Dragă cititorule,
Tânăra interpretă de muzică populară Andra Matei te cucerește de la prima întâlnire cu glasul melodios, înfățișarea gingașă și personalitatea plăcută. Dar nu trec neobservate nici costumele tradiționale, pe care le poartă cu mândrie. A făcut o pasiune pentru ele, de aceea am rugat-o să ne povestească puțin despre piesele din colecția sa.
Am aflat că nu doar colecționezi costume tradiționale, ci chiar studiezi în domeniu. Cum de te-ai îndrăgostit de portul popular?
Așa este, eu sunt masterandă în anul al II-lea la „Etnologie, antropologie culturală și folclor” în cadrul Facultății de Litere a Universității din București. Mă bucur foarte mult că am făcut această alegere, pentru că mă ajută în domeniul muzicii. Descopăr ceea ce marii folcloriști și etnologi au căutat prin satele românești și mă străduiesc să fac și eu ceva pentru cântecul și portul tradițional. Odată cu dragostea pentru cântecul tradițional, am descoperit și dragostea pentru portul popular. Consider că atunci când te afli în fața publicului trebuie să fii așa cum erau înaintașii noștri, pentru a transmite foarte bine acea atmosferă a timpului trecut.

port popular
Foto: arhiva personală
Te rog să ne vorbești puțin despre colecția ta de costume tradiționale. 
Nu pot spune că am multe costume, dar cele pe care le am sunt foarte valoroase și le iubesc foarte mult. Am în jur de 10 costume, dar sunt foarte vechi, din zonele apropiate Sucevei, zone pe care le regăsiți în cântecele mele și le păstrez foarte bine. Cea mai dragă cămașă este o „cămeșă” de nuntă de aproape 100 de ani pe care am purtat-o la toate concursurile de muzică populară din țară. Este și prima cămașă pe care mi-am cumpărat-o și mi-a purtat noroc, pentru că am câștigat 6 trofee și multe premii importante, printre care amintesc Trofeul Festivalului „Maria Lătărețu” de la Târgu-Jiu și Premul I la Festivalul „Maria Tănase” de la Craiova. Majoritatea cămășilor mele sunt din zona de șes a Bucovinei și anume zona orașului Suceava și satele din împrejurimi. În aceste zone cămășile sunt foarte viu colorate, pline de ornamente florale, cu mărgele sau cusute. Eu port catrință scurtă, pentru că așa purtau fetele tinere la hora satului… catrință cu flori, catrință cu dungi sau catrință boierească. Poalele sunt cu colțișori „cum le place la feciori” și în picioare am ghetuțe cu tureac, pentru că în zile de sărbătoare se purtau cizme sau pantofi și doar în zilele de lucru se purtau opinci.
Găsești continuarea articolului aici.

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply