Dihorul, dușmanul puilor

0

Ioan Stănescu, Sinaia, jud. Prahova
Dragii mei,
În ultimul articol , cel despre creșterea păsărilor de curte de rasă, am promis că voi reveni cu un alt articol în care să prezint totul despre cel mai aprig dușman al păsărilor, dihorul comun.
Se mai numește și dihor de casă. Dihorul are lungimea corpului măsurată de la bot la baza cozii de 35-38 cm, uneori ajunge chiar la 45 cm, iar a cozii de 12 chiar între 15-19 cm. Greutatea corpului se înscrie în limitele de 0,7-1,3 kg. Pe spate are culoarea cafenie-castanie întunecat, iar pe abdomen culoarea cafenie este mai uniformă, prezentând o dungă slabă roșcată-cafenie. Culoarea blănii variază de la individ la individ. Acest animal este răspândit în toată zona temperată a Europei și Asiei. La noi în țară este destul de comun, adăpostindu-se în apropierea sau chiar în curțile oamenilor, printre grămezile de lemne, în magazii etc. Se hrănește cu găini, porumbei, ouă, broaște, șopârle, șerpi, pești etc. Se împerechează în luna februarie, iar după o gestație de șase săptămâni, femela fată 3-6 pui care deschid ochii după 14 zile.
Există două feluri de dihori, dihorul comun (Mustela putorius) și dihorul alb (Mustela putorius furo), care este descendent al dihorului comun, caracterizându-se prin combinarea caracterelor blănii, marea lui fecunditate, puterea de adaptare și blândețe. Dihorul alb este un animal folositor, cu blană prețioasă, fapt pentru care creșterea lui dirijată s-a extins mult în Polonia și Rusia. Acest animal poate fi folosit la vânătoare de iepuri sau pentru stârpirea șobolanilor. Dihorul alb are lungimea corporală de 32 la 36 cm, uneori la 40 cm, cu o greutate de 1,6-2 kg la mascul, iar la femelă cu o greutate de 1,0-1,5 kg, perioada de împerechere este în lunile martie-mai, gestația este de 42 de zile, naște între 5-6 pui ce deschid ochii la 30 zile. Dihorul comun trăiește în jurul satelor, făcându-și cuibul în apropierea caselor și în adăposturile de animale. Femela de dihor este o foarte bună mamă, hrănindu-și cu mare grijă puii. La vârsta de un an puii ajung la maturitate sexuală, înregistrând o greutate medie de 1-1,5 kg.

dihor
Foto: www.pixabay.com
Dintre animalele care fac parte din această grupă, dihorul comun are o particularitate prin faptul că secretă un miros urât, care în mică măsură se păstrează și în blana prelucrată. Corpul dihorului comun este acoperit de fire de păr de culoare negru-cenușiu, iar părul de pe spate și coadă este mai rar și mai lung. Firele de la bază (puful) sunt mai mici și mai dese, oferind blănii un aspect brăzdat. Și capul apare brăzdat cu fire de păr de culoare maro-cafenie-închis sau negru-deschis spre cenușiu. Cu toate acestea, blana are un aspect frumos și este solicitată de industria de blănuri, folosindu-se în confecționarea de mesade, haine de damă etc. Dihorii sălbatici obținuți prin vânat sunt puțin mai scurți, în schimb sunt mai grași și mai viguroși față de dihorul alb. Dihorul comun având pernițele degetelor și cea a călcâiului lipsite de păr, urma se întipărește mult mai clar decât la jderi. Se imprimă pe sol favorabil și al cincilea deget, iar ghearele se imprimă bine pe sol. La urma pârtiei, și la dihor ca și la jderi, cele patru picioare lasă numai două urme, deoarece picioarele dinapoi calcă în urmele celor dinainte. Merge tot în salturi. Dihorul comun se combate mai rar cu pușca și mai frecvent folosind curse speciale. Trebuie să-i cunoaștem culcușul, ceea ce se poate afla după urmele lăsate pe zăpadă sau în praful de pe sol. Se poate împușca stând la pândă și scormonind cu un băț grămada de lemne sau de pietre în care s-a ascuns. Iese destul de ușor. În urmă cu mulți ani, având armă de vânătoare și stând la pândă, am împușcat și eu câțiva dihori, dar mai bine i-am prins la cursa specială, pe care o voi descrie mai jos. Am prins într-o noapte chiar doi dihori destul de mari care au intrat odată în cursă, probabil că erau nemâncați, iar eu le pusesem momeală, un gât de găină cu capul în jos, iar peste el pe deasupra cuștii turnasem sânge scurs de la altă găină. În felul acesta i-am ademenit să vină la căluș. Dar sincer să fiu, miroseau grozav de urât. Am avut ocazia să vânez noaptea din bordeiul de vânătoare sau să omor o nevăstuică pripășită în bordei, dar aceasta cu un băț mic la lanterna cu 3 baterii de vânătoare. Și aceasta este destul de periculoasă.
Să vă prezint cursa metalică pentru prins dihori, nevăstuici, șobolani, șoareci mari de pădure sau de câmp și pisică hoinară care se hrănește cu pui de găină. Pentru prinderea și siguranța că vor fi găsiți a doua zi în viață, cuștile se construiesc numai din fier cornier și tablă galvanizată pentru pardoseală și tablă neagră pentru ușița de intrare, plus plasa de sârmă de 20×20 mm (ochiuri mici) pentru acoperirea cursei. A. Fier cornier de 20×20 mm, perforat cu bormașina la distanța de 20 mm, pe trei suprafețe cu plasă de sârmă groasă de 2-3 mm cu ochiuri de 15/15 mm (partea de sus plus lateralele inclusiv capacul de la spate). Nu se pune tablă, întrucât animalul trebuie să vadă în față, pentru a nu fi derutat. B. Capac pardoseală din tablă cu grosimea de 2-3 mm, cu suprafața de 500×200 mm, prins pe ramă, pentru a nu fi găurită de animal. C. Capac tablă neagră de 3-4 mm, pe care se sudează pârghia la lungimea fixării călușului. D. Călușul se fixează pe un inel, puțin mai mare (larg) decât axul sudat între ramele de sus din fier cornier, pentru a avea un balans (joc) la pârghie. E. Călușul unde se prinde gâtul unei păsări este bine legat cu sârmă subțire. Când ușa va fi deschisă se va turna sânge proaspăt de pasăre sau porc, de sus în jos pe plasă, care să se scurgă și pe pardoseală. F. Axul de care se susține călușul se așează la 6-7 cm de capacul din spate al cuștii. G. Arcul cu lungime de 30 cm se prinde de rama de sus în fundul cuștii și dus în diagonală și prins pe ușița din față în partea de jos. H. Arcul, în momentul deschiderii cuștii, va veni pe sub plasa de sus, adică prin interior și va prinde animalul în capcană. Vă doresc mult succes și păsări sănătoase!
Foto: www.pixabay. com

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply