Denumiri similare, dar plante mult diferite

1

Gheorghe Cojocaru, Drăgănești-Olt, jud. Olt
Stimați cititori Practic(i)
Ampla varietate a florilor și florei terestre a fost studiată cu mult timp în urmă de botaniști, expediționari și cercetători și s-a stabilit denumirea lor în limba latină universal valabilă și științifică, ce le deosebește una de alta astfel încât să nu fie confundate. Chiar dacă denumirile populare sunt folosite și acceptate, numai denumirea științifică este aceea care le identifică și le deosebește una de alta. Cultivatorii și iubitorii plantelor, începători sau mai avansați, trebuie să fie foarte atenți la denumirile științifice care în unele cazuri le deosebește doar o literă a cuvântului, iar prin pronunțare se creează o sonoritate confundabilă, fie din grabă, fie din neatenție, ducând la erori. Este o constatare din experiența mea.

Eucomis-crini falsi
Foto: Gheorghe Cojocaru
Vă prezint mai jos câteva exemple ale denumirilor cu posibile confuzii. Puteți confunda denumirile Eucomis cu Eucharis. Ambele sunt genuri de crini extotici – cu bulbi sau formațiuni bulboase. Eucomis sau crinul fals se crește și în ghivece și afară, însă are grad de rusticitate redus față de frigul iernii. Florile deosebesc Eucaris sau Euchomis. La prima sunt flori stelate așezate în spice terminale, cu un smoc de frunze în vârf cum este și la Fritilaria imperialis – mai aglomerate la specia E. undulata. Toate speciile de Eucomis înfloresc vara. Eucharis (Eucaris) se mai numește Crinul amazonian și face flori superbe, asemănătoare cu cele de narcise, dar mai grațioase, de unde și denumirea de Ducheris care în limba greacă înseamnă foarte grațios. Florile de culoare albă și cu diametrul de 6-7 cm sunt așezate în jurul unor tije ce se ridică deasupra frunzelor. Înflorește în februarie-martie dar poate înflori a doua oară și vara-toamna, dacă i se respectă pretențiile. Este plantă de apartament.
 Hymenocalis  Ismeme Calathima
Foto: Gheorghe Cojocaru
Un alt exemplu: Crinii Hemerocalis și Hymenocalis – sunt două genuri diferite. Primul din familia Liliaceae și al doilea din familia Amarylidaceae – Hemerocalis sau Crinul de vară sau Crinul de o zi, este plantă de grădină rustică, dar are și specii de ghiveci mai scunde. Hymenocalis, numit și crinul păianjen, narcisa peruană sau Ismene calatina este plantă de interior, sensibilă la frigul iernii despre care puteți citi în revista Practic Idei nr. 7/2010, la pag. 88.
Mai exemplific plantele Anagalis și Anafalis (Anaphalis). Prima este numită popular scânteiță și este plantă scundă de grădină, cu flori mici de culoare roșu-cărămiziu. Amafalis, sinonim cu Antennaria margaritaceaea, este imortela de Virginia, cu flori galbene și de statură înaltă. La fel de sonore sunt speciile Allamanda și Afelandra (Aphelandra). Prima este plantă lemnoasă agățătoare de crescut în sere și apartament, având frunze persistente și flori galbene. Afelandra este planta zebră tot de apartament și cu vegetație continuă ce prezintă frunze cu nervațiuni evidente albe – ivorii. Două plante diferite sunt și speciile Pilea și Pellea. Prima numită planta de aluminiu cu frunze verzi peristente punctate cu argintiu, este plantă de apartament.
Pilea
Foto: Gheorghe Cojocaru
Pellea este o ferigă bogată în frunze cu pețiolul brun ce crește în sere reci. Foarte apropiate în denumire sunt și plantele Pieris și Pteris. Pteris formosa are și denumirea de Andromefa – este o plantă veșnic verde cu înălțimea de 150 cm, ce crește încet în soluri aride, având frunzele tinere roșii, iar florile albe tip clopoței. Este uneori numită Iarba negră cu flori albe. Pteris este o ferigă de seră temperată cu numeroase specii.
Anturium (Anthurium) este Floarea Flamingo și nu trebuie confundată cu Athyrium (Spinarea lupului) care este o ferigă și este sinonim cu Aspidium. Specie indigenă, plantă rustică cu rizom gros și frunze înalte de 120 cm sectate și cu foliole crenate. Crește mai ales pe marginea apelor. Browalia sau Floarea de Safir și Bouvardia sunt genuri diferite. Cea dintâi este plantă ierboasă, tufoasă, ce produce o masă de flori larg deschise, de culoare albastru-violet cu gât alb. Bouvardia este o plantă perenă lemnoasă sau semilemnoasă, cu frunze ovale și flori parfumate, cu coarda tubulară în 4 lobi. Este o plantă pretențioasă, fragilă și puțin cunoscută.
Și plantele de câmp Brunerta (Brunnera) și Brunela au denumiri confundabile. Prima este miozotisul de Caucaz și se aseamănă cu nu-mă-uita (Myosotis) cu rizomi rezistenți la frig, iar Brunella este tot o plantă vivace, perenă, rustică cu creștere tapisantă formând covoare cu flori în spic de culoare purpurie.
Enonimus japonicus
Foto: Gheorghe Cojocaru
Ușor de confundat sunt denumirile Eonium (Aeonium) cu Euonymus. Prima este plantă suculentă cu frunze cu vârf ascuțit și cu perișori, grupate în rozete ce fac flori galbene parfumate. În schimb, Euonymus este un arbust decorativ cu mai multe specii, numit popular și salbămoale sau voiniceriu.
Deși au denumiri diferite, ca și genurile lor, totuși puteți să faceți confuzie între Lisianthus, Lysimachia și Lysichitum (Lisichiton). Câteva explicații apar: Lisiantus sau gențiana de preerie, având și denumirea de Eustoma russeliana sau E. exaltum provenită din Texas și respectiv din Florida sunt flori noi. Este cultivată mult în Japonia, iar la noi în țară a pătruns în 1989 la Sere Codlea, o întreprindere specializată în floricultură. Lysimachia punctata și L. nummularia sunt plante perene tufoase și au denumirea populară de gălbioară. Ele sunt plante ropisante sau atârnătoare. Lysichitum sau Lisichiton este specie perenă cu rizomi și flori de tip spadix cu spata albă.
Nu confundați Gardenia cu Gasteria, deoarece Gardenia jasminoides sau Planta cu parfum este un arbust mic de ghiveci cu frunze persistene și flori albe parfumate, iar Gasteria tot plantă de ghiveci mică de circa 15 cm, are frunze cărnoase grupate în rozetă și face parte din grupa plantelor suculente.
Destul de frecvent veți întâlni denumirile Tritoma și Tritonia. Tritoma sau Kniphofia (Cnifofie) uvaria este Crinul african, sau Crinul făclie – o plantă perenă cu frunze ierboase și flori în spice de culoare roșu în vârf și galben la bază. Tritonia rosea este o plantă cu bulbi și tulpini sârmoase, flori stelate ca Montbretia.
Nici Nolana și Nolina nu sunt același lucru. Nolana grandiflora este plantă anuală cu flori trompetă mari și volănașe albastre, iar Nolina recurvata este plantă de interior numită și Arborele butelie datorită tulpinii îngroșate, asemănătoare oarecum cu Yucca de interior.
Pentru începători par confundabile și denumirile Glicina și Gliceria – două specii total diferite. Dacă Glicina cu denumirea științifică de Wisteria este o plantă lemnoasă înfășurătoare și cățărătoare cu flori în ciorchine înainte de înverzire, Gliceria (G. maxima) este plantă perenă rizomatoasă invadantă și dezordonată având frunze cu panașură albă.
Asemenea exemple sunt numeroase. Este nevoie să fiți atenți la denumire. Să nu vă imaginați că am vreo grădină botanică cu toate aceste plante. Pasiunea pentru cunoaștere m-a determinat să mă documentez cât mai mult, notându-mi cele mai importante caracteristici ale lor. Pentru aceasta am întocmit un Index al denumirilor științifice și populare ale plantelor decorative, cuprinzând în prezent 1180 de denumiri științifice și populare în ordine alfabetică, și sursele de documentare de unde pot afla informații. Oricine se poate obișnui cu denumirile latinești ale plantelor pentru că și limba română are origine latină. Doar informându-ne temeinic putem învăța cum se cuvine. Sper să vă intereseze și această temă. Vă doresc mult succes!
Foto: Gheorghe Cojocaru

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion1 Comment

  1. Pingback: Cum cultivi glicina | Revista Practic idei

Leave A Reply