Cumpărăm produse la promoții

1
la piață
Foto: arhiva Practic
Eva Domokos, Cehu Silvaniei, jud. Sălaj
Stimată redacție, vă mulțumesc mult pentru premiul acordat articolului meu din 8/2013. Vă scriu cum ne drămuim resursele.
Revin cu această scrisoare asupra metodelor prin care fac economii şi îmi organizez bugetul în mod eficient. Fiind pensionari cu pensii foarte modeste, eu şi soțul meu suntem preocupați mereu să ne încadrăm în veniturile noastre care provin din cele două pensii. Întrucât prea puține surse sunt pentru majorarea veniturilor noastre, completăm acestea cu produsele obținute de pe câmp şi din grădină, precum şi din creşterea unor animale, cum ar fi: găini, iepuri, 1-2 porci în fiecare an. La primirea pensiei pun deoparte banii necesari pentru plata facturilor privind curentul electric, apa consumată, convobirile telefonice, abonamentul la cablu, precum şi pentru unele cheltuieli semestriale, cum ar fi impozitul datorat statului pentru clădiri, terenuri, mașină, taxa de salubrizare, asigurări auto şi clădiri, taxa anuală privind suma datorată parohiei, ca să nu mă afecteze aceste sume doar pe o lună. Fac mici rezerve, cu toate că acestea deseori se folosesc unde nici nu am planificat.
Mai intervin evenimente neprevăzute: o nuntă, o boală, stricarea unui agregat etc. O deosebită atenție acordăm pentru a avea întotdeuna bani pentru medicamente, amândoi fiind hipertensivi. Ponderea cea mai mare a cheltuielilor o reprezintă alimentele, deși cultivăm multe produse în grădină şi pe câmp. Am zarzavaturi: dovlecei, mazăre, roşii, ardei, țelină, cas-traveți, ceapă, fasole, sfeclă roşie, gulii, varză, cartofi, porumb şi fructe: struguri, mere, pere, cireşe, caise, zmeură, căpşune, prune. Pe acestea le folosesc în stare proaspătă, precum şi sub formă de conserve. Încă din august strâng ce creşte în grădină şi pe câmp şi umplem privnița şi cămara cu alimente. Îmi place să fac compoturi, dulcețuri, siropuri, la care trebuie să cumpăr doar zahăr, pe care urmăresc să-l iau la preț promoțional. Pun murături: varză la butoi, castraveți, gogoşari în oțet, conopidă, murături asortate, fac un rând de zacuscă în septembrie, dar prepar şi în timpul iernii, din gogoşarii tocați puşi în congelator, cu vinetele din congelator, sau cu fasole boabe. În perioadele când se termină stocurile de legume proaspete de acasă, desigur urmăresc să cumpăr de la magazine cu prețuri mici, din producție românească şi de calitate. Sunt multe produse pe care le cumpărăm fiindcă nu le producem, cum ar fi: orez, făină, ulei, condimente, zahăr, pâine, pe care totdeauna le cumpăr când sunt promoții, mai puțin pâinea.
Din piața agroalimentară cumpăr doar lapte, smântână şi brânză, deoarece sunt mai ieftine şi mai de calitate decât la supermarket, totodată mai fac cumpărături de legume la sfârşitul primăverii, când eu încă nu am în grădină unele produse. De asemenea, trebuie să-mi completez produsele din carne de la supermarket, deoarece producția mea nu acoperă necesarul de alimente. Şi în acest caz fac mici provizii din produse de calitate, la prețuri promoționale, ținându-le la congelator. La pregătirea meniului totdeauna sunt atentă, să fie mâncarea gustoasă, să folosesc mai mult alimentele din cămară şi nu de la magazin, să le placă şi copiilor mei. Prăjituri şi torturi niciodată nu cumpărăm de la magazine, ale noastre sunt mult mai ieftine, mai gustoase şi sănătoase. Am învățat multe rețete bune de la colege şi din Practic în bucătărie, este drept că petrecem mult timp cu pregătirea mâncării pentru familie, dar merită. Încerc să fie un meniu cât mai divers, să nu se repete prea des aceleaşi mâncăruri, mai puțin cele preferate de către copiii noştri şi nepoțeii noştri. La cumpărarea unor produse industriale, cum ar fi detergenți, săpun, şampon, unele produse casnice, apelăm la magazine en-gross. Merg cu fiica mea şi împărțim acasă în mod egal, atât cantitatea, cât şi valoarea acestora.
La cheltuielile cu apa şi energia electrică reuşesc să fac mici economii astfel: pentru udatul florilor şi al grădinii nu folosesc apa de la rețeaua orăşenească, ci apa de ploaie din bazin şi apa din fântână; cea de la oraş o folosesc la bucătărie, pentru spălat rufe cu maşina automată şi la baie. Şi la animalele mele folosesc apa din fântână. Energia electrică este o cheltuială destul de mare. Iarna folosesc doar congelatorul, iar cămara devine pe aceste câteva luni „frigider”. În timpul verii urmăresc ca frigiderul să fie curățat când stratul de gheață atinge 0,5-0,7 cm, deoarece decongelarea este mult mai rapidă. Cuptorul de microunde îl folosesc doar la mâncăruri care se zdrobesc încălzindu-le pe aragaz. Gazul fiind mai ieftin decât energia electrică, îl utilizez în general pe acesta la pregătirea şi încălzirea mâncărurilor. În schimb la televizor nu pot face eocnomie, acesta func-ționează când ne odihnim şi în general seara şi iarna aproape toată ziua. Am obiceiul să fac lucru de mână „ascultând” televizorul, desigur mă mai uit din când în când la TV, dar munca merge şi este bine aşa. La maşina de spălat automată folosesc în general programul „rapid 30˚” la rufele colorate şi programul „sintetic 30˚” cu durata de 90 de minute pentru albituri, astfel consumă apă şi energie mai puțină, iar rufele se spală bine, aceste programe fiind cel mai frecvent utilizate de mine. La perdele sintetice folosesc programul „fulg” cu apă rece, înainte însă le țin la înmuiat 1-2 ore cu o mână de detergent, ca să devină albe şi frumoase. Întrucât avem o părticică de pădure, adică 1 ha proprietatea noastră, ne asigurăm lemnele de foc pentru încălzirea locuinței pe anotimpul rece, cheltuială având doar cu transportul, paza şi marcarea lemnelor din pădure.
Casa noastră nefiind nouă, necesită din când în când mici reparații de în-treținere, care totdeauna sunt un efort deosebit pentru noi, din punct de vedere financiar. Zugrăvitul îl lăsăm zugravului, întrucât suntem şi bolnăvicioşi şi nu putem urca scara de multe ori. În schimb, uşile şi ferestrele le vopsim eu şi soțul meu. Înaintea vopsirii, cură-țăm vopseaua veche, dăm cu hârtie abrazivă şi chituim unde este necesar, aceste ferestre fiind cele clasice, urmând ca în viitor să înlocuim o parte din ele cu geamuri termopane, în funcție de posibilități. În ce priveşte îmbrăcămintea, mai primim cadouri de la copiii noştri, în-călțămintea o cumpărăm şi trebuie să fie mai mult comodă decât elegantă şi scumpă, dar şi corespunzătoare evenimentelor, precum şi anotimpului. Încercăm să nu intrăm în împumuturi, deşi banii sunt puțini, fiindcă este foarte greu de dat înapoi din puținul ce-l avem.
În timpul liber şi mai ales iarna fac lucru de mână. Croşetez pentru nepoți şi pentru vânzare, împletesc şepci la fel, fac milieuri din şnur şi cos goblenuri, pe care încerc să le vând, fără prea mare succes însă, deşi sunt frumoase, arătoase. În ultima perioadă încerc să înlocuiesc unele medicamente cu ceaiuri şi cu metode naturale, deoarece acestea din urmă nu mă deranjează cu reacții adverse. Îmi plac florile foarte mult, sunt frumoase şi pe terasa mea, dar sunt frumoase şi la zile de naştere şi de 8 Martie pentru persoanele dragi, cărora le dăruiesc cu multă plăcere. Toate laolaltă mă ajută să mențin bugetul echilibrat şi să supra-viețuim în aceste vremuri nu chiar uşoare. Multă sănătate şi mult succes tuturor!

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion1 Comment

  1. Pingback: Evidenta cheltuielilor | Revista Practic idei

Leave A Reply