Cum faci un buchet și o coroniță II

0
Mihai Nicolae
Dragi cititori, continuăm articolul început aici.
Cantitatea de flori necesară depinde mult de tipul de buchet pentru care optezi, la cel compact intră mai multe decât te aștepți. Nu uita și de verdeață, care joacă un rol extraordinar în aspectul general. Poți folosi inclusiv frunze îndoite sub formă de buclă și prinse apoi cu sârmă (adesea se utilizează aspidistră în acest sens), sau chiar panglici pregătite similar și introduse în buchet aidoma tijelor de plante. În ce privește tipul florilor, ai nenumărate opțiuni, de la nelipsiții trandafiri, la elegantele orhidee de la bujori, la frezii, gerberă, lisianthus, crizanteme, flori de grădină ori câmp, inclusiv ierburi aromate. În buchetele care mizează pe naturalețe se pot combina perfect floarea soarelui, cu maci, margarete, spice de grâu, lisianthus, lavandă, solidago. Acordă atenție plantelor cu flori mici, care umplu frumos spațiul, cum este gypsophilla, pe drept cuvânt numită și floarea-miresei, care, deși modestă ca aspect, merită folosită fiindcă dă o notă de rafinament, inocență, punând în valoare celelalte flori. Pentru a nu pierde vremea schimbând florile la momentul realizării buchetului, decide-te asupra unui model văzut într-o fotografie sau imaginat de tine și cumpără ceva mai multe flori decât estimezi că vei avea nevoie, deoarece există riscul să se mai rupă, să fie strâmbe sau lovite. Odată ce ai pregătite toate „ingredientele” la îndemână, grupezi florile închipuind partea centrală a buchetului, care va fi cu 2-3 cm mai înaltă decât restul, pentru a da o impresie plăcută. Legi strâns acest buchețel de 3-4 fl ori cu panglica de rafie, de sus până jos, apoi adaugi celelate flori și fire de verdeață împrejurul acestuia, asigurându-te că obții o formă simetrică, echilibrată. Cel mai simplu este să rotești mereu buchetul și să adaugi alte tulpini, dar pentru a verifica aspectul general de ajutor îți este să lucrezi în fața unei oglinzi. Apoi legi iar strâns și adaugi alt rând de plante pâna când obții buchetul visat. Bine este ca pe margine să amplasezi specii cu tulpina rigidă, care să mențină forma buchetului chiar și în caz de căldură, când florile se moleșesc. Se mai pot folosi pentru aceasta și frunzele de aspidistră îndoite. Poate că rafia este mai greu de legat, fiindcă alunecă, dar este de preferat în locul sârmei care ar putea secționa tulpinițele ceea ce ar duce la uscarea florilor. Dacă îți este mai ușor, poți încerca și cu elastic. Acum este momentul să egalizezi tulpinile cu ajutorul foarfecii, apoi să le înfașori foarte strâns în panglica de rafie ca să stea bine. Aceasta se fixează la capete cu câte un bold cu vârf perlat. Peste ea se pune panglica de saten pentru aspect elegant (se pot pune mai multe bolduri cu perluțe din loc în loc dacă vrei să fie ceva special, dar va fi mai neplăcut de ținut în mână), dantelă pentru cine dorește aspect sofisticat sau de iută pentru cine mizează pe rustic. Atenție, panglica se înfășoară în spirală, buclele se suprapun ușor pentru a acoperi întreaga suprafață. Capetele panglicii se întorc spre interior și se prind cu bold, orientat oblic spre centrul buchetului (ca să nu se desfacă și să nu ajungă pe margine să rănească mireasa). Pentru mai multă siguranță, capele panglicii se pot și lipi cu adeziv transparent. Rafia poate fi albă, daca mergi pe stilul tradițional sau verde, dacă vrei să fie mai discretă, ori altă culoare dacă vrei să rămână vizibilă ca element decorativ. Tijele florilor mai pot fi învelite în alte materiale, gen voal, frunză lată sau alte fibre vegetale. Dar nu uita că buchetul de mireasă trebuie ținut în mâini destul timp, așa că alege unul nu foarte greu și cu mâner comod.
Mihai Nicolae
Coronița din flori
Fie că îți dorești să arăți ca Ileana Cosânzeana la nuntă, fie că vrei ca domnișoara de onoare să semene cu o mică zână, de mare folos se poate dovedi o cunună de flori natuale. Ca bază poți folosi o împletitură din crenguțe de salcie sau iederă, sau mai bine o sârmă pe care fixezi cu bandă adezivă de hârtie (este una specială, costă 2,5 lei rola) mici buchețele (alcătuite din 2-3 flori de maxim 5-7 cm lungime) legate cu sârmă verde. Buchețelele se așază unul peste altul, ca țigla de pe acoperiș, astfel încât florile unuia să mascheze tulpinițele celuilalt. Pentru a fi mai comod de pus pe cap, fără să strice coafura de obicei elaborată a miresei, sârma nu va descrie un cerc complet, ci doar trei sferturi din acesta, iar prin capetele îndoite sub formă de buclă se trece o panglică de voal, satin, dantelă, asortată cu ținuta și florile miresei. Panglica se leagă cu o fundă ale cărei capete pot fi ceva mai lungi, devenind ea însăși element decorativ. Atenție, florile nu vor rezista multă vreme fără apă, mai ales dacă se nimerește o zi călduroasă, de aceea alege unele mai viguroase. Florile de limonium (statice), rămân la fel de frumose și uscate, precum și cele de lavandă ori spicele de grâu. Floarea miresei se comportă bine în cazul lipsei de apă și se combină perfect cu trandafirii, care în acest caz trebuie aleși numai boboci abia înfloriți. Și crenguțele de buxus se comportă bine. Coronița odată terminată se va păstra în loc răcoros, întunecat și suficient de umed. Dacă ai folosit la fixare doar împletituri și sârmă, atunci o poți așeza într-o tavă cu puțină apă până a doua zi, când are loc nunta. Dacă folosești multe flori, coronița va deveni destul de grea, deci o povară pentru o zi întreagă de festivități, așa că rezumă-te la flori cât mai micuțe (cum ar fi miniroze), dar proaspete și neapărat ținute 24 de ore înainte în apă, la răcoare, să se hidrateze. Mult succes!
Monica Viericiu

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply