Cum să decorezi bucătăria ca un profesionist. Secrete de la designeri

1

Este una dintre cele mai speciale încăperi dintr-o locuință, așa că noi am furat pentru tine câteva ponturi de la designerii de interior, în vederea decorării ei.

Bucătăria este locul în care îți începi ziua cu o cafea aromată și o închei alături de familie, la cină, așa că merită un decor pe măsura rolului important pe care îl are într-o locuință. Ea cere mai mult efort din punct de vedere decorativ pentru că trebuie integrate, în primul rând, elementele absolut necesare – aragaz, masă, chiuvetă. Uite cum ar aborda un profesionist decorarea bucătăriei:

  • Cel mai important aspect de care trebuie să ții cont când decorezi bucătăria

Primul lucru pe care trebuie să-l faci când decorezi bucătăria este să alegi un stil și să te gândești la soluții perfect pliate pe spațiul de care dispui. Nu face greșeala să mergi în magazinele de mobilă înainte să concepi o schiță, chiar și imaginară, a decorului final. Poți vedea aici zeci de idei interesante pentru bucătării de mai multe tipuri. Vei găsi acolo fotografii cu idei de decor pentru bucătăriile mici, de apartament, bucătării lungi și înguste, dar și pentru bucătării open-space.

Este cel mai important pas pe care trebuie să-l parcurgi când vine vorba despre decorarea unei bucătării, cât și a oricărei alte încăperi. Odată ce îți găsești sursa de inspirație și vezi câteva imagini, îți poți crea o idee mult mai clară în legătură cu ce îți dorești, dar și în legătură cu ce se potrivește în locuința ta.

  • Ce au în vedere designerii de interior și tu omiți de cele mai multe ori

Cum explicam și mai sus, bucătăria nu este o încăpere ca oricare alta. Ea are, în definitiv, un rol utilitar în casă, pentru că aici se gătește și se ia masa. Ce înseamnă asta? Că trebuie mai întâi să răspunzi acestei nevoi și apoi să te gândești la partea estetică. Niciun designer profesionist nu alege obiecte doar pentru că sunt frumoase, primul lucru care contează, mai ales în bucătărie, este ca ele să își îndeplinească scopul.

Un criteriu important când alegi mobilierul de bucătărie este, așadar, spațiul de depozitare. Este nevoie de multe dulapuri în această cameră, așa că trebuie să alegi cu mare grijă mobilierul. Poți găsi niște modele pline de farmec și cu o mulțime de spații de depozitare, deci nu trebuie să alegi între criteriul estetic și cel practic, așa cum este părerea generală. Este suficient să te uiți printre modelele acestea superbe de mobilier de bucătărie ca să vezi că cele două aspecte se împletesc în mod armonios.

Atenție! Nu cumpăra nimic înainte să iei mobila de bucătărie, pentru că ea va ocupa cel mai mult spațiu în cameră și după designul ei trebuie alese toate celelalte obiecte – electrocasnice, chiuvetă, scaune etc.

  • Rezumă-te la doar 3 culori și fă alegeri cromatice în funcție de spțiul de care dispui

Profesioniștii știu să se joace cu nuanțele și texturile și pot face un spațiu de câțiva metri pătrați să pară mult mai vast. Dacă te întrebi cum reușesc, regula e simplă – folosesc puține culori într-o cameră, nu alătură culori complementare (care se evidențiază una pe alta și dau senzația unei încăperi încărcate) și utilizează nuanțe deschise, chiar foarte mult alb în încăperile mici.

Un alt lucru important când vine vorba despre paleta de culori aleasă, este reprezentat de imprimeurile prezente în această încăpere – pe perdea, pe scaune, etc. Rezumă-te la un singur imprimeu și în rest mergi pe materiale uni. Este foarte greu să îmbini în mod armonios mai multe imprimeuri într-o singură camera, așa că cel mai bine este să eviți acest lucru.

Decorarea bucătăriei nu este nicidecum o misiunea ușoară, însă, dacă ții cont de sfaturile acestea trei este aproape imposibil să dai greș, spunem noi.

 

Sursa foto: Shutterstock

 



Comentarii Facebook

comentarii

Discussion1 Comment

  1. Pingback: Cum să decorezi bucătăria ca un profesionist. Secrete de la designeri | Club Oferteproprietari.ro

Leave A Reply