Cum cultivi bergenia

0

Monica Viericiu
Lunile de iarnă sunt marcate doar de gerul pătrunzător și de albul obositor al zăpezii. Acum simțim lipsa verdeții din peisaj așa că așteptăm cu nerăbdarea ivirea ghioceilor. Dar nu sunt singurle plante care aduc bucurie și anunță primăvara.  Si bergenia înflorește foarte devreme, în zăpadă chiar, spre finalul iernii.
Pe când majoritatea plantelor încă dorm în pământ, bergenia își arată în grădină florile albe sau rozalii ce se ivesc din zăpadă încă din februarie-martie, dacă timpul este bun. Frunzele lucioase, late, grase, capătă nuanțe roșiatice toamna, odată cu venirea frigului. Este o plantă originară din Asia Centrală, foarte rezistentă la temperaturi extreme, îndură cu stoicism chiar -30, -40 grade Celsius, doar că pentru aceasta necesită protecție la vânt. Sunt suficiente câteva obiecte bine ancorate cu rod de paravan, o plantare lânză un zid protector și primăvara devreme vei avea surpriza plăcută să-i observi florile gingașe. Preferă spațiile cu lumină indirectă sau semiumbrite, o dereanjează prea mult soare vara, nu este pretențioasă în ce privește compoziția solului, adaptânduse oriunde, dar cel mai bine se comportă în solurile umede bogate în humus. Se înmulțește prin segmente de rizomi toamna. Înflorirea se poate prelungi până câtre luna mai, în funcție de climă.
La sfârșitul primăverii, se curăță de florile trecute și se pune îngrășământ natural (gunoi de grajd putrezit) în jurul tulpinilor. Dacă vrei mai multe plante, atunci reține că bergenia se înmulțește prin divizarea rizomilor în perioada septembrie-octombrie.
Dacă nu ai o grădină, nu-i nimic, bergenia se simte foarte bine și în vase păstrate pe terase ori balcoane. Arată foarte bine la baza arborilor sau arbuștilor, deoarece frunzele rămân verzi tot anul și acoperă plăcut tulpinile golașe. Bergenia crește până la 50 cm înălțime, iar tufa sa ajunge să măsoare circa 40 cm.
 

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply