Cu multe injecții, Pinochilă s-a vindecat de parvoviroză

0

Vă scriu despre cel ce ocupă un loc aparte în inima noastră, Pinochio – un cățeluș drăgălaș, cu înfățișare de vulpiță. A reusit să scape de parvoviroză.
Când l-am găsit avea o lună și ceva, stătea într-un colț al unei curți; îl abandonase cineva acolo. Era slăbuț, speriat, îi cădea blănița… Prima lui mâncare a constat în pliculețe de hrană umedă pentru pisici. Ne-am atașat de el.
Dimineața când intram în curtea spitalului era primul care ne întâmpina, dar după 3 săptămâni n-a mai răspuns. După multe căutari, l-am găsit abătut, sub niște tufe, îi curgeau ochii și avea urechile fierbinți, așa că am concluzionat că avea febră. Ne-a trecut prin minte un singur lucru: numai parvoviroză (jigodie) să nu fie, că nu apucaserăm să îl vaccinăm. Gândul sumbru ni l-a confirmat medicul veterinar. L-am luat în cabinet, i-am făcut culcuș lângă calorifer și i-am început tratamentul.
Îi făceam injecții cu gentamicină și dexametazonă. Pe o ploaie teribilă am plecat la Bacău la un cabinet veterinar și i-am făcut rost de canglob-imunoglobulină de uz veterinar și i-am făcut câte o injecție în fiecare zi, intramuscular, timp de 3 zile. Eram disperați, îl hrăneam cu seringa, cu supă de pui.
După cea de-a doua injecție, Pinochilă a început să mănânce cărniță de pui fiartă tăiată mărunt, supă de pui, pilaf – meniu indicat de veterinar, după faza de hemoragie digestivă prin care trecuse în timpul parvovirozei (pentru care i-am făcut injecții cu hemostatice – în principal vitamina K).
Încet, încet s-a întremat, iar după câteva zile i-am introdus în alimentație pliculețe de hrană umedă.
Boala lui și faptul că a fost un supraviețuitor ne-a făcut să îl adoptăm, este cățelul nostru acum, are toate vaccinurile făcute la zi, este deparazitat, are carnet de sănătate cu numele lui și numele nostru, are bănuț la gât, cu nume, proprietar și număr de telefon.
Încă locuiește în curtea spitalului, până terminăm casa, are cușca lui. Dimineața când aude mașina, latră și sare în două labe ca un ieduț și fuge după ea fericit. Urmează câteva minute de dragoste, ne linge pe nas, sare pe noi, își primește conserva. Toată lumea din spital îl iubește, este un paznic tare drăguț. Pentru noi nu există sâmbete sau duminici libere, în fiecare zi dimineața și seara mergem la el.
Animalele ne dau zi de zi exemple de dragoste necondiționată pe care prea puțini știu să le aprecieze.
Codrina Enache, loc Buhuși, jud. Bacău

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply