Cu lucruri croșetate îmi suplimentez pensia

1

Maria Vereș, Băile 1 Mai, Oradea, jud. Bihor
Dragi prieteni,
Cumpăr mereu revista și sunt foarte fericită lună de lună când apare, deoarece am de unde să mă inspir să realizez diferite schimbări în casă. În cele ce urmează vă povestesc pe scurt despre o modalitate simplă de a face câțiva bănuți în plus.
Stând la chioșc, deoarece am un chioșc privat de ziare și reviste, ca să nu mă plictisesc, eu croșetez diverse lucrușoare practice potrivite sezonului respectiv cu gândul să găsesc cumpărători. Fiind în stațiunea 1 Mai Oradea, unde avem un centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități, trec pe aici multe persoane, deci am cui să-mi vând creațiile unice.

geanta crosetata
Foto: Minerva Veres
Am croșetat o gentuță pentru fetițe, din 2 culori vii, portocaliu și roz, iar ca să fie mai frumoasă am aplicat flori (3 bucăți albe, mov și galbene) tot croșetate, apoi am adăugat 3 buburuze, după care am făcut 2 puișori, unul albastru și altul verde, am croșetat 2 inimioare, în loc de aripioare, iar în final am aplicat 2 năsturei care închipuie ochii, și 2 inimioare năsturei, pe aripioare. A ieșit un lucru foarte frumos și datorită coloritului. Sper ca modelul meu să inspire și alte mămici sau bunici care se pricep la croșetat, au puțin timp liber și dorința de a lucra ceva deosebit. Cine are talent poate să facă asemenea gentuțe pentru vânzare, cred că merg dăruite și de 8 Martie, de Paște etc. Din nimic mereu creez câte ceva și fac bani, pentru că pensia este destul de mică și întreținerea casei este scumpă, cum probabil este la multe persoane aflate la aceeași etate. Vă doresc tot ce-i mai bun pe pământ! Sănătate, spor și fericire în anul ce tocmai a început!
Foto: Maria Vereș

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion1 Comment

  1. Pingback: Cum prelungesti viata hainelor | Revista Practic idei

Leave A Reply