Croazieră pe apele turcoaz ale Greciei

0
www.pixabay.com
www.pixabay.com
Maria Radu, Reşiţa, jud. Caraş-Severin
Dragi prieteni,
Am tânjit toată viaţa la o croazieră şi, cum am reuşit să-mi îndeplinesc visul, vă împărtăşesc bucuria, impresiile şi emoţiile trăite pe apele turcoaz ale Mării Ionice, printre insule încărcate de istorie şi vegetaţie luxuriantă de care te îndrăgosteşti.
Imediat ce ne-am văzut instalate în camera noastră din staţiunea Nidri, la Hotelul George, de 4 stele, Tatiana (colega mea de cameră) şi cu mine, am ieşit să ne interesăm de o posibilă croazieră pe Marea Ionică. Atenţia ne-a fost atrasă de o agenţie cu reclame în limba română, dar nu am găsit înăuntru pe nimeni. Politicos, vecinul agenţiei, un grec, l-a sunat pe patron şi ne-am făcut rezervare.
Seara am mers să vedem marea cu portul, locul de unde urma să înceapă mult visata croazieră. Suntem în Nidri, cea mai dezvoltată staţiune turistică a insulei Lefkada din Grecia. Din portul staţiunii pleacă vasele de croazieră care fac turul insulelor din jur, fiecare cu specificul ei şi cu istoria care coboară până la vechea civilizaţie greacă.
Văd marea ca un imens lichid stropit cu punctuleţe de lumină reflectate de la tavernele plajei sau de la ambarcaţiuni de tot felul. În liniştea serii apa se mişcă după legile ei milenare, automat, şi aşteaptă lumina lunii.
Întoarse în camera noastră de la hotel, studiem pliantele în limba română oferite de la agenţie şi ne pregătim aparatele de filmat. Ca să deosebesc ulterior insulele şi locurile pozate, îmi pregătesc tricouri şi pantaloni pentru fiecare loc vizitat. După ce servim un mic dejun copios la hotel, cu cel puţin 30 de feluri, la alegere, plecăm spre port curioase şi emoţionate. Acolo ne aşteaptă gazdele politicoase şi ospitaliere. Urcăm pe nava Makedonia Palace, cu 3 punţi, şi după o trecere în revistă a vasului de croazieră ne hotărâm să urcăm pe puntea superioară. La ora 10, cerul albastru deasupra noastră și soarele de pretutindeni ne invită să ne relaxăm și să facem plajă mângâiate de briza mării. Lângă noi, niște spaniole vesele șușoteau. Noi ne așezăm lângă româncele noastre de la București. Makedonia înaintează calm în apele Mării Ionice, iar noi urmărim săltarea viguroasă și mângâietoare a valurilor, până atunci liniștite.
Maria Radu
Maria Radu
Ghizii se întrec în a prezenta traseul în limbile greacă, engleză, spaniolă și română, iar eu sunt foarte mulțumită că se ține cont și de noi, iar orgoliul meu de româncă este satisfăcut. La început vizităm Porto Katsiki, simbolul insulei Lefkada, o plajă de nisip formată la baza unei stânci spectaculoase, la care ne retragem când căldura ne moleșește. Aici apa mării își schimbă nuanțele incredibile. Plajele par nesfârșite, iar împreună cu vegetația luxuriantă rămân elemente de neuitat pentru turiști. Următoarea oprire este în Fiscardo, emblema insulei Kefalonia, cea mai mare insulă din Marea Ionică, cu plaje lungi, golfuri pitorești, peșteri impresionante și formațiuni geologice rare. Ne plimbăm prin locul pitoresc cunoscut ca „Diamantul ionic”, singura localitate care a rezistat marelui cutremur din 1953. Erika Filimon, ghida noastră, mă îmbie cu prăjitura lor celebră, banafe. Facem poze cu ea, dar și cu celălalt ghid, George Bush, absolvent al unei facultăți de geografie din România și care vorbește o limbă română cu accent american.
Continuarea acestui articol în revista Practic Idei nr. 8!

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply