Creșterea porumbeilor

0
cinci porumbei
Foto: arhiva Practic
medic veterinar Mihai Dincă, București
Creşterea porumbeilor este o îndeletnicire foarte veche a omului și ,conform descoperirilor arheologice, datează din perioada pietrei cioplite, din Fenicia, unde porumbelul era considerat pasărea simbol a lui Astarte, zeița zămislirii şi a dragostei.
Cele mai vechi date arheologice despre porumbelul domestic sunt din Egiptul Antic, răspândindu-se apoi la grecii antici, şi de la ei în Italia. Porumbelul era numit de grecii din Sicilia colymbos, din care a derivat cuvântul latin columba. Cea mai veche carte scrisă despre porumbei este din Germania, editată în 1790 în orașul Ulm fiind intitulată Ulmer Taubenbuch. Apar primele ferme de creştere a porumbeilor în Europa şi America, în care sunt crescuți zeci de mii de capete, rase de carne pentru consum. În toate țările se crează rase autohtone, şi în afară de porumbeii de carne, de zbor şi decorativi se dezvoltă şi creşterea şi folosirea porumbeilor voiajori în diferite scopuri. Creşterea porumbeilor nu presupune condiții deosebite pentru adăpost, iar cel mai indicat este amenajarea acestuia în aer liber. La construcția adăpostului (hulubărie) trebuie să ținem cont de numărul de porumbei ce îi vom găzdui, mărimea şi temperamentul acestora. Amplasarea hulubăriei se face la o înălțime de minim 50 cm de sol pentru a proteja porumbeii de rozătoare sau pisici. Dimensiunile sunt de minim 2,5×3 m, și preferabil cu acoperișul plat pentru spațiu cât mai mare de odihnă şi pentru aterizare. Hulubăria trebuie împărțită în trei compartimente, astfel primul compartiment este destinat perechilor de reproducere (matca), dotat cu număr suficient de boxe, asigurând pentru fiecare pereche de reproducători minim 1,5 mp. Dimensiunile boxelor trebuie să fie circa 80x50x40 cm. Al doilea compartiment este cel de zbor, prevăzut cu mai multe locuri de odihnă, în aşa fel încât să nu se murdărească între ei. Locul de odihnă presupune o placă dreptunghiulară de 15-20 cm, iar sub aceasta o pantă pentru colectarea dejecțiilor. Al treilea compartiment este adresat lotului de zbor, cu mai multe locuri de odihnă decât numărul de perechi. Locurile de odihnă pot fi sub forma unor compartimente pătrate (35x35x35 cm) dispuse pe etajere. Construcția acestora se poate face din lemn, zidărie, metal sau plastic. Pardoseala este indicat să fie acoperită cu grătare metalice sau de lemn, sub care se face un sistem de drenare a dejecțiilor. Iluminarea hulubăriei se face cel mai bine prin iluminatoare, care însă se suplimentează cu iluminat artificial până realizăm o fotoperioadă de minim 13 ore pe zi, cu un iluminat artificial de 4-5 wați pe metru pătrat. Compartimentul pentru reproducători trebuie dotat cu o volieră din plasă de sârmă, cu spațiu suficient pentru numărul de porumbei. La fiecare compartiment trebuie să avem câte o fereastră de ieşire ce va fi dotată cu sputnic care uşurează intrarea porumbeilor şi ajută la învățarea puilor cu crescătoria respectivă. Sistemul de hrănire şi adăpare este de preferat să fie automatizat, aspect ce ne va scuti ulterior de multe eforturi. Trebuie prevăzut un spațiu de îmbăiere pentru porumbei, activitate care este periodică și absolut necesară pentru ei. În compartimente nu vor fi găzduite mai mult de 20–25 de cupluri, o suprapopulare ar duce la tulburări de comportament cu urmări grave asupra efectivului. Încălzirea se face cu instalații electrice.
Hrănirea porumbeilor este foarte importantă, având efecte asupra capacității de efort şi sănătate a porumbeilor. Hrana trebuie administrată în funcție de perioada fiziologică: repaus, zboruri, clocire, hrănirea puilor, năpârlire. într-un fel trebuie hrăniți porumbeii în perioada concursurilor, când alimentația trebuie să le confere energia necesară zborurilor şi capacitatea de refacere rapidă a forțelor; altfel vor fi hrăniți porumbeii iarna, când zboară puțin, sau când au pui, când năpârlesc sau sunt în creştere (tineret). Hrana trebuie administrată în vase plate, lungi de 40–100 cm cu înălțimea de 4 cm. Peste aceste vase se pune o plasă cu distanță între grilaje de 4 cm prin care să poată băga capul, dar să nu se poată urca aici cu picioarele să murdărească hrana. Porumbeii au tendința de a ciuguli repede hrana şi a arunca o parte din ea, de aceea vasul va fi prevăzut în stânga şi dreapta cu pereți laterali şi cu o bordură pe muchia inferioară a pereților laterali de maxim 1 cm. Trebuie să asigurăm şi vase mai mici pentru distribuirea pietricelelor şi a amestecurilor minerale. Pentru a ne ușura munca este indicat să folosim hrănitoare automate, rotunde sau dreptunghiulare. Acestea au capacitate de 10–20 kg și asigură hrana pentru mai multe zile. Pentru adăpare nu se recomandă vasele deschise, deoarece porumbeii murdăresc apa destul de uşor. Vasele deschise se folosesc doar la adăparea puilor, care trebuie să învețe să bea singuri. Adăpătoarele sunt construite frecvent din plastic sau sticlă şi constau dintr-o parte superioară cu capacitate de 2,5 sau 5 litri şi o parte inferioară cu 4 deschizături în care porumbeii îşi introduc capul pentru a bea. Adăpătorile din metal sunt de evitat. Necesarul de apă pentru o zi este de 30–60 ml pentru un porumbel, iarna 20–30 ml pe zi, primăvara 30–40 ml pe zi, iar vara poate ajunge până la 50–60 ml pe zi. Necesarul de apă trebuie să țină cont şi de rasa porumbeilor, astfel rasele grele vor consuma mai multă apă decât rasele uşoare. Adăpătorile trebuie curățate riguros la fiecare umplere, deoarece unele boli infecțioase se pot transmite prin apa de băut. Pe cât posibil, apa se ve reîmprospăta de 2–3 ori pe zi, la o temperatură preferabil între 8–12 grade Celsius, sub temperatura de 8 grade Celsius este prea rece şi produce îmbolnăviri ale porumbeilor, iar dacă este prea caldă nu potoleşte setea. Adăpătorile vor fi aşezate astfel încât să nu se murdărească apa cu excremente sau alți agenți patogeni. Trebuie să asigurăm un front de adăpare de 2 cm pentru fiecare porumbel, iar nivelul apei din adăpători să fie de minim 2 cm. Porumbeii voiajori au nevoie de o stare de sănătate bună pentru a face față zborurilor lungi şi grele.
Creşterea puilor este foarte importantă şi va influența decisiv dorința de zbor. Dacă puii părăsesc prima oară adăpostul la vârsta de aproximativ 1 lună şi zboară la cel mai apropiat acoperiş pentru a se întoarce imediat, ei se vor obişnui cu zborul şi vor putea fi eliberați alături de păsările adulte. Este necesară învățarea porumbeilor să se întoarcă în hulubărie imediat după zbor. După ce porumbeii tineri s-au învățat cu zborul în împrejurimi, ei vor fi eliberați separat de păsările mai în vârstă. Porumbeii tineri zboară în general, mai mult timp şi pe distanțe mai lungi. Dacă sunt eliberați în zorii zilei înainte să fie hrăniți, ei vor învăța să se întoarcă la timp pentru a mânca. Porumbeii care întârzie şi nu mai găsesc hrană vor veni întotdeauna mai devreme seara sau a doua zi. Porumbeii sănătoşi încep să se împerecheze din luna martie, însă datorită încălzirii adăposturilor şi a vaselor de cuibărit, alături de iluminatul electric, sezonul de reproducere poate fi prezent tot timpul anului. Astfel perechile reproducătoare vor fi aşezate pe la jumătatea lui noiembrie într-un adăpost special pentru împerechere. Fiecare pereche va avea la dispoziție o celulă de cuibărit şi un vas pentru cuib. Hrana în această perioadă va avea 14% proteină; iar adăpostul va fi iluminat aproximativ 14 ore luându-se în calcul şi lumina zilei. Când lumina e suficient de puternică şi corespunzătoare ca durată, ea stimulează hipofiza care va produce hormonii implicați în activitatea de reproducere. Separarea pe sexe se face până la sfârşitul năpârlirii. Păsările se vor acomoda mai uşor primăvara cu noul partener, dacă este cazul, însă porumbeii sunt păsări care trăiesc obligatoriu şi exclusiv în cuplu activ. 
Pentru împerechere, masculii vor fi introduşi primii în celulele de cuibărit. Cei mai în vârstă trebuie să primească în fiecare an, preferabil, aceeaşi celulă, apoi vor fi introduse femelele, iar celulele vor fi închise pentru ca partenerii să se poată acomoda reciproc unul cu celălalt. Pentru a se obişnui cu celula, cuplul trebuie mai întâi închis înăuntru. Apoi vor primi hrană şi apă separat în celula de cuibărit. Ulterior ei vor fi eliberați. Datorită simțului teritorial bine dezvoltat, perechile vor ocupa aceleaşi celule ca în anii precedenți. Dacă porumbeii nu se înțeleg cu partenerii lor, pot apărea conflicte. În acest caz, perechea va fi mutată într-un adăpost (compartiment) unde există o celulă de cuibărit. Disponibilitatea pentru împerecheat poate apărea imediat, păsările împerechindu-se rapid, iar după aceea se aşază şi se vor atinge în mod repetat cu ciocul. Actul împerecherii are loc de obicei pe podeaua hulubăriei, însă e deseori deranjat de alte păsări şi se poate întâmpla ca ouălele din această serie să fie nefertilizate. Dacă porumbeilor le e permis zborul, împerecherea are loc adesea pe acoperiş. După 4-5 zile de la împerechere le punem la dispoziție materiale pentru amenajarea cuibului: fân, paie, tije de tutun (care mențin la distanță pa-raziții externi), iar porumbițele îl vor aranja în cuib, pregătindu-se pentru pontă. Fecundarea porumbiței de către alt mascul decât partenerul ei este destul de frecventă, aşa că doar izolarea perechii de porumbei de celelalte păsări asigură cu certitudine descendența (puii) dorită. Când se doreşte obținerea unor pui de la o anumită pereche, se pot aşeza ouăle acestora în locul (cuibul) altei perechi ale căror ouă au fost îndepărtate. După ce le-au fost îndepărtate ouăle, perechea se poate împerechea chiar de a doua zi de la dispariția ouălor. Dacă în ziua a douăsprezecea după împerechere se cuplează altă pereche, a doua serie de ouă ale primei perechi poate înlocui ouăle de la a doua după încă 10-12 zile.
 După această schimbare, prima pereche mai poate produce un rând de ouă, aşadar 3 împerecheri fertile într-un singur sezon. Ultima serie va fi crescută până la maturizare în cuib, iar hrana va fi mai bogată în substanțe nutritive decât de obicei. Păsările clocesc ouăle cu schimbul, porumbelul stă pe ouă 6-8 ore (cam de la 9 la 16), iar porumbița, restul orelor.
Ouăle necesită multă căldură pentru eclozionare, căldură ce e oferită de părinți a căror temperatură la nivelul pielii pieptului poate ajunge la 40 grade Celsius. Eclozionabilitatea e de 80-90%, clocitul durează 18 zile. Se poate face şi incubație artificială la 38 grade Celsius. În primele 10 zile de viață, puiul e hrănit exclusiv cu „laptele de guşă” (secreție a guşii produsă sub influența nivelului de prolactină şi care are o compoziție asemănătoare laptelui de iepuroaică, fapt care asigură o viteză excepțională de creştere). Puii ajung de la 15 g la ecloziune la chiar 150 g la 10 zile. Viteza de creştere se menține foarte bine în continuare, astfel că la 4 săptămâni puii ajung la 450-600 g (în funcție de rasă) ceea ce reprezintă 2/3 din greutatea de adult. Puii părăsesc cuibul la 28 zile, vârsta la care consumă numai semințe (cereale, leguminoase etc.). Primele pene apar la vârsta de 10-12 zile, iar la 20 zile sunt bine îmbrăcați în pene. Durata medie de producție a unui cuplu e de 4-7 ani (deci se va face o reîmprospătare a mătcii de 20% anual). Producția anuală de ouă a porumbeilor din rasele de carne (King, Texani), deşi modestă de numai 16-24 bucăți, se obține pe toată durata anului, în 8-12 cicluri de ouat (la interval de 30-40 zile între ele) şi în serii de câte 2 ouă.
Valorificarea puilor pentru consum se face la vârsta de 4 săptămâni, înainte de a părăsi cuibul. Pe an se obțin de la un cuplu 12-15 pui, care se valorifică tăiați şi eviscerați (randament 63-64%) sau în pene, omorâți prin asfixie. Carnea puilor are un gust particular, diferit de acela de pasăre şi vânat.
 Consumul de hrană creşte enorm în perioada de creştere a puilor care necesită mai multă hrană decât păsările mature.
 La vârsta de 6-7 zile, pui vor fi marcați (excepție fac cei pentru sacrificat). Porumbeii îşi aleg hrana de obicei după aspect, nu după gust, deoarece simțul gustului nu este dezvoltat la păsări. Trebuie să asigurăm o rație completă, cu vitamine şi minerale pe tot parcursul anului, şi adaptată la perioada de creștere şi a anotimpului.
Năpârlirea porumbeilor este determinată hormonal. Toate penele unui porumbel se reînnoiesc anual.
 Noua năpârlire începe în ianuarie, prin năpârlirea pufului. Năpârlirea începe prin căderea celei de a zecea pene a cozii. Ea cade, de obicei dacă în cea de a doua perioadă de ouat, clocitul a durat zece zile. Când cea de a zecea pană a crescut trei sferturi, cade ceea de a doua pană. Ambele aripi năpârlesc în acelaşi timp. Ultimele pene exterioare ale remigelor cad până în octombrie-noiembrie.
O pană crescută are nevoie de circa 25 zile până atinge dimensiunea normală. De la căderea primei pene din aripi şi până la ultima, trec de la mijlocul lunii aprilie şi până la mijlocul lunii octombrie, 180 de zile, adică aproximativ la fiecare 18 zile cade o pană.
 Deprecierea penajului apare de obicei când porumbeii au stat câteva zile la rând înfometați (au zburat foarte mult revenind acasă după multe zile, când sunt vânați de păsări de pradă), prezența paraziților interni sau externi, bacteriile, stresul pot provoca deprecierea penajului. Pentru formarea unui penaj de bună calitate se va suplimenta rația zilnică cu 3 aminoacizi esențiali în formarea penajului: metionina (2 mg/zi), cistina (14 mg/zi) şi lizină (6,5 mg/zi).
Pe scurt despre porumbei:

  •  Greutatea corporală medie a unui porumbel este de 400 g.
  •  Masculii au două testicule, iar femelele au un singur ovar.
  •  Porumbeii consumă zilnic 40 g grăunțe, a opta parte din greutatea lor.
  •  Smulgerea unei pene este mult mai dureroasă decât incizia pielii.
  •  Temperatura corpului normal este de 41,8 grade Celsius.
  •  Volumul de sânge al unui porumbel este de circa 32 ml.
  •  Porumbeii orbi (prin accidente) pot găsi drumul spre casă.
  •  Plămânii sunt interconectați cu nişte cavități din anumite oase (oase pneumatice) de la aripi, picioare, umeri, spinare şi coaste. Când oasele aripii sunt fracturate, iar osul rupt perforează pielea, porumbelul poate respira pe aici, chiar dacă ciocul şi nările sunt astupate.

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply