Crăciun vechi şi nou – EDITORIAL

0
Catalina Vieru
Aveam vreo 3 ani şi era o iarnă geroasă. Eu eram înfofolită în salopeta de fâş şi de-abia mă puteam mişca. Sania era pregatită afară, iar tataie făcuse pârtie până pe stradă, să putem pleca la colindat. Ei bine, nu ştiu ce tot întârziam cu plecarea, eu mă tot foiam pe lângă uşă, când, deodată, o durere fulgerătoare în deget: tot învârtindu-mă, am pus mâna pe cantul uşii, lângă balamale, iar cineva a deschis uşa şi mi-a prins un degeţel.
Şi dă-i, şi plângi, de răsuna tot cartierul! Îmi amintesc foarte clar cum tataie a venit într-un suflet la mine, mare cât un munte, m-a luat în braţe şi mi-a spus că va fi bine. Şi a fost; zece minute mai târziu, mă trăgea cu sania la colindat, iar eu uitasem complet de durere, înfofolită în fâş şi în pături. Nu mai ţin minte ce am primit de Crăciun, cum arăta casa ori ce mâncare aveam pe masă, dar îmi amintesc perfect sentimentul pe care îl asociez acestei sărbători: că indiferent de ce anume se întâmplă în viaţă, ce dureri apar pe neaşteptate, familia este acolo să aibă grijă de tine. Şi în mintea copiilor voştri vor rămâne mai puţin cadourile fizice şi ornamentele scumpe, şi mai mult sentimentul de „acasă”, de linişte, de intimitate şi siguranţă. Aşa că, indiferent ce pregatiţi anul acesta, amintiţi-vă să cultivaţi acest sentiment. Crăciun fericit să aveţi, dragii noştri!
Cătălina Vieru

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply