Coşuleţ din sfoară

0
Filofteia Mateescu
Filofteia Mateescu
Filofteia Mateescu, Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea
Dragă redacţie,
Vă mulţumesc pentru articolul publicat şi pentru premiu. De aceşti bani am procurat materiale pentru un alt proiect de bricolaj.
Mi-am cumpărat un ghem de sfoară, un borcan mic de aracet şi 2 bucăţi de carton colorat pentru a realiza coşuleţe drăguţe. Pe unele vi le prezint în continuare. Sunt nişte coşuleţe confecţionate doar din sfoară şi puţin adeziv.
Modalitatea de execuţie a lor am văzut-o pe internet. Sunt foarte uşor de făcut şi foarte frumoase ca aspect. Pot fi utilizate pentru a păstra bijuterii în ele sau diverse lucruri mărunte. De asemenea, pot fi dăruite persoanelor dragi ca mici atenţii, dacă mai adăugăm în ele o ciocolată, o felicitare, un bucheţel de flori sau orice altceva. Coşuleţele din sfoară se realizează foarte uşor: se dizolvă aracetul în puţină apă, iar sfoara se trece prin această compoziţie. Apoi, întoarcem cu faţa în jos un bol din plastic sau ceramică, îl acoperim cu o folie şi începem să „împletim” pe el sfoara trecută prin aracet, până când acoperim perfect bolul de jur-împrejur. Îl lăsăm la uscat până a doua zi, când tragem uşor folia şi coşuleţul. Folia o păstrăm pentru alt proiect, iar coşuleţul îl ornăm după imaginaţie. Mult succes!

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply