Construim în regie proprie

0
casa in constructie
Foto: arhiva Practic
Iordana Vasile, Buzău
Dragi Practic(i), Construirea unei case pe pământ reprezintă visul oricăruia dintre noi, mai ales după experiența locuitului la bloc. Obstacolul cel mai important – banii.
Totuși, dacă avem voință și ne informăm suficient, putem avea o locuință suficient de confortabilă, cu dotări standard, loc pentru autoturism, o mică grădină împrejmuită, cu suma de bani comparabilă cu valoarea unui apartament modest de bloc. Cum? Realizând economii.

  •  Ne ocupăm personal de obținerea actelor și auto-rizațiilor, aprobărilor necesare.
  •  Ne ocupăm personal de cumpărarea terenului.
  •  Achiziționăm teren într-o zonă deja racordată la utilități.
  •  Terenul să fie plan, fără denivelări sau plante, fără deșeuri sau alte construcții, vegetație abudentă, copaci maturi.
  •  Terenul să nu fie străbătut pe deasupra sau subteran de cabluri, țevi, conducte magistrale, construcții demolabile. Acestea încarcă nota de cheltuieli și cu multe aprobări, iar uneori implică și restricții de construcție.
  •  Construim în regie proprie, achiziționând personal materialele.
  •  Tocmim muncitori și anumite lucrări le efectuăm, dacă se poate, cu membrii familiei, vecini, prieteni.
  •  Singura economie la etapele de parcurs restricționate de legi, o putem face renunțând la intermediari.

Mai putem să ne încadrăm într-o sumă cât mai mică posibil și să realizăm această locuință astfel:

  •  alegem proiect tip
  •  demarăm lucrarea simultan cu lucrarea altor persoane, dacă este cazul și dacă construiești casa cuplată cu alta, economiile sunt semnificative (pereți comuni, garduri, coloane comune pentru utilități)
  •  alegem dotări minimale, materiale și instalații tip standard
  •  în regie proprie
  •  folosim materiale de con-strucție tradiționale (cărămidă, ciment, var, lemn, țiglă ceramică, tablă etc.)
  •  materiale preponderent indigene procurate de pe plan local, din depozite specializate, en-gross sau de la producători
  •  forța de muncă angajată de pe plan local unde se con-struiește casa.

Casa va ieși mai ieftină dacă:

  • va fi pe un singur nivel și dacă se renunță la subsol sau beci
  • dacă planșeul de sub acoperiș se va construi din lemn în mod tradițional.
  • și un lucru deloc de neglijat, o casă trebuie întreținută, de aceea precizați arhitectului că aveți nevoie de o casă economică, una care să poată fi întreținută cu costuri minime.

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply