Coliere și broșe din flori croșetate

4

Nicoletta Huștiuc, loc. Cugir, jud. Alba
Stimată redacție, dragi cititori practici,
Vă povestesc despre o altă pasiune de-ale mele, croşetatul.
De la început vreau să fac distincția între croşetat şi tricotat. Croşetatul se realizează bineînțeles cu croşeta, care poate avea diferite grosimi, în funcție de ața folosită, iar tricotatul se realizează cu două sau mai multe andrele circulare.
De data aceasta vă povestesc despre florile croșetate pe care le realizez cu mare plăcere şi bucurie. Se poate folosi ață de orice culoare, apoi o dată ce floarea este terminată, se coase cu un ac mai mare cu urechile tot mari, până se obține o floare, apoi eu folosesc mărgele sau perle, de diferite tipuri şi culori, în funcție de culoarea florii. După ce am realizat mai multe flori, realizez şi frunze din diferite nuanțe de verde. Cu verde se coase apoi frunzulița pe spatele florii, apoi cu aceeaşi culoare din care este realizată floarea se coase un ac de siguranță puțin mai mare, deoarece floarea poate deveni o broşă foarte frumoasă, un cadou mic, dar însemnat, deoarece este lucrat manual, handmade, cum se spune mai nou, din limba engleză.

crosetat
Foto: Nicoletta Hustiuc
Încep florile cu un lanț atât de mare cât dorim să fie floarea de mare, apoi croșetez picioruşe simple, apoi duble, realizând cu croşeta atâtea ochiuri cât să dăm florii forma petalelor. Deci floarea va fi realizată pe lungimea lănți-şorului, coasem pe rotund. Am încercat, de asemenea, cu aceste flori să realizez coliere, dar despre aceasta voi scrie în altă scrisoare.
Îmi place să ofer mici cadouri, mai ales dacă sunt realizate manual, cred că au o valoare deosebită. Am oferit câte o floare unor cunoscuți, fie ca broşă, fie am realizat un lănțişor dublu pe care l-am ataşat florii, şi atunci persoanele cărora le-am oferit au înțeles că pot folosi această floare cu multiple întrebuințări. Deoarece avea lănțişor, o cunoştință şi-a pus la gât floare drept colier, iar altă cunoştință şi-a prins părul, iar floarea stătea atât de bine încât părea naturală. Bineînțeles, în funcție de imaginația fiecăruia, florile pot fi folosite ca ataşament la o gentuță sau la un rever al unei haine, al unui sacou, în funcție de preferință şi potrivire a culorii, sau de ce nu, poate şi ca mărțişor-broşă-originală.
Vă trimit fotografii cu lucrurile croșetate, dorindu-vă să aveți numai zile liniştite. Îi felicit pe toți cei care scriu la această revistă şi ne împărtăşesc din experiența lor. Mi-ar plăcea să păstrez legătura cu alte doamne care au aceeaşi pasiune, croşetatul. Să aveți sănătate şi numai bine vă doresc tuturor!
Foto: Nicoletta Huștiuc

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion4 Comments

  1. Pingback: Posete dragute | Revista Practic idei

  2. Pingback: Vand haine crosetate | Revista Practic idei

  3. Pingback: Sepci si caciuli crosetate | Revista Practic idei

  4. Pingback: coliere crosetate | Revista Practic idei

Leave A Reply