Coacăzul negru a rodit peste așteptări

0

Ion Chițu, loc. Cocorăștii Mislii, jud. Prahova
Stimată redacție,
În urmă cu un an vă povesteam că pe lângă ceilalți arbuști fructiferi pe care îi avem în livada noastră, am mai plantat și un alt arbust foarte important și anume coacăzul negru.
Câțiva cititori ai revistei Practic Idei m-au contactat și m-au întrebat dacă s-a adaptat și dacă a rodit coacăzul. Prin intermediul revistei răspund astfel celor interesați și în special doamnei Ioana Apostol din jud. Buzău și domnului Titel Roșu din jud. Suceava, care vor la rândul lor să cultive acest arbust. Coacăzul negru este un arbust de talie mijlocie ce nu depășește înălțimea de 1,5 m, se prezintă sub formă de tufă cu ramuri multianuale, are fructele negre bineînțeles, de 1-1,5 mm diametru și este foarte important datorită vitaminelor, a sărurilor minerale și a uleiurilor volatile pe care le conține.
Arbustul nu este foarte pretențios în ceea ce privește condițiile pedo-climatice preferând totuși solurile mai ușoare și drenabile. Poate vegeta destul de bine și la soare, dar și în semiumbră. Pentru o rodire adecvată, trebuie să aibă suficientă umiditate în sol, mai ales de la înflorire și până la coacerea fructelor.
Această prezentare generală este de folos oricui, așa cum ne-a fost și nouă de folos atunci când am plantat arbuștii în livadă. Am pregătit terenul mai întâi prin împrăștierea gunoiului de grajd, apoi am arat, am mărunțit și nivelat pământul. Apoi am trasat și jalonat terenul, lăsând între rândurile de arbuști 2 m lățime, iar între plante pe rând distanța de 1 m. Am făcut gropi de 40x40x40 cm, am pus din nou gunoi amestecat cu pământ în groapă, am așezat butașii și am completat cu pământ groapa până la nivelul solului apoi am tasat ușor și am udat cu 3-5 l apă la groapă.

coacaz negru
Foto: Ion Chitu
În anul următor de după plantare, coacăzul s-a dovedit a fi precoce și am avut deja primele fructe, de încurajare cum spuneam noi, dar speranțele pentru o recoltă mai bună ni le-am pus pentru anul acesta, 2014, iar coacăzul nu ne-a înșelat așteptările și a dat o recoltă peste așteptări. Este drept că a fost și un sezon propice pentru formarea și dezvoltarea fructelor, cu umiditate și soare din belșug, dar și noi i-am îngrijit cum se cuvine, distrugând buruienile, tăind ramurile rupte sau uscate, dar și alungând păsările pofticioase. Pe la jumătatea lunii aprilie coacăzul nostru era înflorit, sute și sute de ciorchinași alb-verzui împodobeau ramurile, iar către sfârșitul lunii iunie deja începusem să dăm roată pe după plante și să culegem primele fructe coapte. Am început să culegem fructele de coacăz la sfârșitul lunii iunie și am continuat până către sfârșitul lunii iulie.
Recolta a fost foarte bună, am cules câteva sute de kilograme, din care am vândut, dar am făcut și gem, și dulceață, și, nu în ultimul rând, un lichior de coacăze. Am consumat fructe și în stare proaspătă în fiecare zi, câte o mână-două ca și gustare. Unele persoane au reținere când este vorba de fructele de coacăz din cauza gustului cu un ușor iz de medicament. Acest gust se pierde însă la prelucrare prin fierbere sau prin adaos de zahar sau miere. Și dacă tot veni vorba de miere, aflați că, atât eu cât și soția, consumăm în fiecare dimineață pe stomacul gol, atât o linguriță de cătină cu miere, cât și o linguriță de coacăze negre cu miere.
Foto: Ion Chitu
Foto: Ion Chitu
Coacăzele cu miere sunt preparate după metoda cătinei cu miere, adică într-un borcan de sticlă se pun fructe de coacăz cam pe trei sferturi, apoi se toarnă miere de salcâm până se umple. Se lasă la macerat circa 10-15 zile la temperatura camerei și apoi se poate consuma. Iar lichiorul de coacăze se pregătește la fel ca și vișinata de exemplu, la damigeană sau bidon de 5 l, se pun fructe cam până pe la jumătatea vasului, apoi se adaugă o cantitate de zahăr alb sau brun pe jumătatea cantității fructelor, după posibilități și după gust. Se lasă la macerat cam o săptămână amestecând din când în când conținutul, până când zahărul se topește și se formează siropul de coacăze. Peste compoziție se toarnă un litru de alcool de 90° sau votcă, ori palincă și câteva picături de esență de rom și de migdale. Astupăm apoi damigeana și o punem la rece circa 3 luni de zile. După aceea tragem lichiorul la sticle și… hai noroc!
Datorită proprietăților sale, coacăzul negru este folosit în industria farmaceutică, având capacitatea de revigorare și de întărire a organismului, crește imunitatea față de anumite boli și previne dezvoltarea cancerului. Întrucât suntem în sezon de plantare, nu strică să avem pe lângă casă câteva tufe sau mai multe de coacăz negru, pentru sănătatea noastră.
Pentru alte relații, dar și pentru material săditor de coacăz, mur, zmeur și agriș pot fi contactat la numărul de telefon 0744.788.920 sau pe e-mail [email protected] Vă doresc multă sănătate și succes în tot ceea ce întreprindeți.
Foto: Ion Chițu

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply