Cimbrul și cimbrișorul, două plante de leac

1

Ioan Stănescu, Sinaia, jud. Prahova
Dravii mei,
Vă scriu despre cultura cimbrului și cimbrișorului, precum și despre folosirea lor ca plante medicinale.

Cimbrul

Descriere. Este o plantă originară din Europa meridională, de unde s-a răspândit pe toate continentele. Se cultivă pentru frunzele sale, care se întrebuințează la aromatizarea unor mâncăruri, la prepararea murăturilor și în industria conservelor. Cimbrul este o plantă anuală, cu tulpina înaltă de 30-70 cm, foarte ramificată. Frunzele sunt liniar-lanceolate, cu vârful ascuțit, suprafața netedă, de culoare verde închis. Florile sunt mici, de culori diferite – violacee, alburii, lila sau albe punctate cu roșu. Înflorirea cimbrului este eșalonată începând din luna iulie și încheindu-se cu luna octombrie.
Cerințe biologice. Cimbrul este mai puțin pretențios față de factori de mediu. Reușește bine aproape pe toate tipurile de sol, cu condiția să fie mai curate de buruieni. Nu are cerințe mari față de umiditatea din sol și atmosferă, dar are sensibilitate față de lumină. Preferă și se dezvoltă bine pe terenurile cu expoziție sudică. Cimbrul crește și pe pășuni însorite, pe povârnișuri și pe liziere, preferă mușuroiul de furnici de pe câmpii, dealuri etc. Are nevoie de multă căldură și mult soare, de aceea îi plac suprafețele pietroase și pășunile alpine unde căldura pământului radiază în mod special. În arșița soarelui amiezii, din pernițele florilor violete se revarsă un parfum foarte aromat care atrage insecte și albine.
Cultivare. Precizez că am posedat mulți ani armă de vânătoare și în acțiunile vânătorești organizate cutreieram pajiștile alpine din masivul Baiul Mic sau Baiul Mare din Bucegi, de unde culegeam floricele de cimbru sălbatic, care aveau un parfum mult mai plăcut decât cel de grădină, pe care le pregăteam pentru iarnă. Cultura se înființează primăvara începând cu luna aprilie. Se seamănă pe straturi înalte, late de 94 cm, în trei straturi, la distanța de 35 cm. Recoltarea frunzelor se face când plantele au început să înflorească.

Cimbrișorul

Descriere. Este o plantă originară tot din Europa meridională. Se cultivă pentru frunzele sale care se întrebuințează la aromatizarea mâncărurilor, conservelor, murăturilor precum și la extragerea uleiului cu folosire în medicină. Atât cimbrișorul de câmp cât și cel de cultură conțin principii active asemănătoare (ulei volatil, tanin și substanțe amare). Este o plantă perenă, care poate fi considerată și un subarbust. În primul an de vegetație dezvoltă o rădăcină pivotantă, lungă de 20 cm, lignifiată și puternic ramificată. În anii următori, această rădăcină este înlocuită de un sistem radicular bine dezvoltat, de la care pornesc multe tulpini. Acestea dau plantei, începând cu al treilea an, un aspect de tufă globuloasă cu un diametru de 10-50 cm. Florile sunt identice cu cele de cimbru și înfloresc din mai până în iulie. Solicită terenuri însorite și ferite de curenți. Se înmulțește prin semințe și durează circa 5-6 ani.
Cultivare. Cultura se înființează prin semănare direct în teren (câmp), în pragul iernii, cât mai la suprafața solului. Semănăturile de primăvară nu reușesc, deoarece sămânța este foarte mică și solul nu are umiditate suficientă din cauza vânturilor și în acest caz plăntuțele nu răsar întotdeauna. Se poate semăna și pe straturi de 94 cm, câte două rânduri, la distanță de 40 cm. Primăvara se lucrează solul pe intervalele dintre rânduri, pentru ca pământul să nu se usuce, întrucât plantele cresc foarte încet. Lucrările de întreținere se rezumă la prașile repetate și plivirea buruienilor pe rânduri.
Folosirea cimbrișorului ca plantă medicinală Datorită uleiului volatil pe care îl conține, din cimbrișor se prepară un ceai cu proprietăți expectorante, care calmează spasmele căilor respiratorii, dat pentru care este indicat în tratarea tusei convulsive, bronșitei, răgușelii și tusei astmatice. Extern pot fi întrebuințate în băi aromatice, cu acțiune calmată asupra sistemului nervos, durerilor provocate de reumatism și gută. Datorită proprietăților sale antiseptice, poate fi folosit la plăgi purulente și alte infecții ale pielii. Cine bea dimineața în loc de cafea o ceașcă cu ceai de cimbru va resimți curând efectul său binefăcător, o prospețime a spiritului, o senzație plăcută în stomac, lipsa tusei de dimineață și o stare generală bună. Florile pot fi puse într-o sticlă umplută până la gât și lăsate 10 zile la macerat în ulei de măsline sau se poate face și un sirop.
Uleiul de cimbru se folosește contra multor boli ca: atrofie musculară, reumatism, entorse și altele.
Tinctura de cimbru servește ca frecție pentru fortificarea membrelor la copiii slab dezvoltați, dar și bolnavii de scleroză în plăci (multiple) ar trebui să apeleze la această fricționare. N-ar trebui trecut cu vederea nici faptul că această plantă medicinală este un remediu indicat contra patimei beției. Minunat și foarte prielnic este siropul de cimbru. În răceli, el se administrează înaintea meselor. Dat fiind faptul că mulți dintre voi nu cunosc prepararea corectă a plantelor medicinale, voi reda mai jos pregătirea acestora ca: infuzie (ceaiul), tinctura, uleiul de cimbru și siropul, după cum urmează:
Infuzie. O linguriță cu vârf de plante (cimbru) este opărită cu ¼ litru de apă proaspăt fiartă și se lasă să stea puțin. Tinctura de cimbru. Cu inflorescențele culese în soarele amiezii se umple o sticlă până la gât, fără a se îndesa, se toarnă rachiu de secară sau de fructe de 38-40° și se lasă să stea 14 zile la soare. Se întoarce de 2-3 ori pe zi. Ulei de cimbru. Cu inflorescențele culese în soarele amiezii se umple o sticlă fără să se îndese și se toarnă deasupra ulei de măsline, în așa fel încât uleiul să stea peste flori într-un strat gros de 2 degete. Se lasă 14 zile la soare sau în apropierea mașinii de gătit.
Sirop de cimbru. Florile și tulpinile culese în soare se umezesc cu mâinile ude la introducerea într-un borcan. Se pun straturi cu zahăr nerafinat și se apasă pentru a se îndesa în borcan. Se lasă totul cam 3 săptămâni la loc însorit. La filtrare, florile și tulpinile îmbibate cu zahăr trebuie spălate numai cu puțină apă, care se toarnă apoi la sirop. Se pune siropul la foc mic să se evapore fără a-l lăsa să fiarbă. Siropul nu are voie să devină nici prea subțire, nici prea gros. Doresc multă sănătate tuturor cititorilor și redactorilor și să aveți parte de pace și liniște sufletească. Numai bine!
Foto: arhiva Practic

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion1 Comment

  1. Pingback: Muraturi pentru sanatate | Revista Practic idei

Leave A Reply