Ceai de nuci pentru păr frumos

0

Nicoletta Huștiuc, loc. Cugir, jud. Alba
Stimată redacție,
Vă spun câte ceva despre nuc şi nucă, binecuvântări din partea lui Dumnezeu, minuni ale naturii.
Peste tot încă miroase a toamnă, în special în casele românilor care sunt un popor de oameni harnici. La noi în balcon, care este o parte din cămara toamnei, miroase splendid a gutui coapte, a struguri parfumați şi dulci, dar cel mai important pentru noi a fost tot ce înseamnă nucul, pomul fructifer care este imens ca statură şi foarte folositor, şi nuca, fructul acestui pom.
De la nuc se foloseşte tot. Frunzele de nuc le-am utilizat pentru ceai, dar şi pentru clătirea părului, pentru întărirea rădăcinii şi păstrarea nuanței naturale a culorii părului. Fiindcă am avut părul negru dar şi castaniu, apa în care am fiert frunzele de nuc ne-a folosit la clătirea părului. Coaja verde care înveleşte nucile este deosebit de utilă, dacă atunci când este verde o punem în sticluțe, apoi o acoperim cu spirt şi lăsăm la macerat. Poate fi folosită pentru frecționarea muşchilor sau în durerile de spate. Când nucile sunt mici, după ce de-abia s-au format, se pot culege şi după ce se țin în var stins, se spală foarte bine şi se face dulceață de nuci verzi, este un deliciu. Fiindcă dulceața aceasta se face în altă perioadă a anului decât celelalte, dacă nu reuşiți să adunați nuci, pățiți ca mine şi apoi căutați prin magazine, se găseşte cam greu. Am căutat să cumpăr aşa ceva şi am găsit doar într-un singur loc.
Bogăția nucului nu se opreşte aici, nespus de folositoare sunt şi nucile mature, cele cu coaja maro. Acestea se folosesc pentru ceai contra tusei, dar trebuie consumat fără zahăr, mai ales de adulți, ca să-şi facă efectul, acesta se va vedea încă de la prima cană. Pielița de pe nucile încă proaspete, uscată şi pisată, luată cu o linguriță de miere este foarte bună la diaree, în special la copii, dar este utilă şi adulților, cu sau fără miere. Miezul nucii este utilizat în bucătărie la prepararea prăjiturilor, a diverselor mâncaruri, a unor umpluturi. În combinație cu miere, este luată ca vitaminizant, fie că nuca este măcinată sau nu.
Vă trimit câteva fotografii cu nuci adunate şi depozitate pe balcon. Trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu că a lăsat pe pământ tot felul de plante, de la care putem folosi câte ceva pentru sănătatea noastră, cum se spune, natura este darnică. Sănătate şi multe bucurii tuturor cititorilor practici!
Foto: Nicoletta Huștiuc

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply