Cățelușa Margarita este liberă să circule

0

Livia Florena Emerich, sat Temerești, oraș Făget, jud. Timiș
Dragă Practic Idei,
Aș vrea să vă povestesc în această scrisoare despre Margarita, cățelușa noastră. Este prima dată când scriu, dar citesc revista de mulți ani cu mare interes.
O avem pe Margarita de 5 ani, dar nu știu exact ce vârstă are. Am primit-o de la o mătușă din Lugoj. Pentru că a găsit-o prin curtea fabricii unde lucreză, i-am dat numele fabricii, adică Margarita. Este mai mare ca un pechinez și are culoarea roșcată. Ne place de ea că este cuminte și nu ne creează probleme, mai ales că știm totdeauna când vine cineva la noi. Latră și noi spunem că este soneria noastră vie. Vreau să vă spun că Margarita este mamă a 9 generații de căței. Primele 3 serii au fost de câte 7 cățeluși, următoarele 3 au fost de câte 5 cățeluși, de două ori a avut câte 4 și ultima dată a avut doar 3 cățeluși, dar, din păcate, aceștia nu au supraviețuit. S-a mai întâmplat să moară și dintre cățelușii din generațiile anterioare. Restul cățelușilor i-am dat pe la vecinii din sat, care aveau nevoie și chiar mai departe. A avut căței diferiți: roșcați, bruni, negri, cu pete, pentru că este liberă să circule, merge pe stradă, vine când vrea. Nu prea a fost bolnavă, uneori îi mai curgeau ochii și odată a avut limbrici.
Uneori face mofturi la mâncare. Acum zicem noi că este bătrână, pentru că-i mai avem pe Bruno și pe Pufa, care sunt „copiii” ei din generații diferite. Pufa chiar are o cățelușă grăsuță pe care urmează să o dăm cuiva și care acum face tot felul de prostii, cară papucii fetelor sau jucăriile. De fiecare dată când dădeam cățelușii, le părea rău fetelor. Odată chiar au plâns și bărbatul respectiv, care luase cățelușa, aflând de supărarea fetelor, nu a avut inima să știe că a produs suferință copiilor și a adus cățelușa înapoi. Acum cât este mai frig afară, avem grijă să-i dăm mâncare mai bună și caldă și să aibă un adăpost ferit de ger și mai ales de curenți reci de aer. În ciuda vârstei mai înaintate, sperăm ca Margarita noastră să treacă și iarna asta cu bine, la fel și noi și voi toți. Vă doresc toate cele bune!
Foto: arhiva Practic

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply