Brăduț pentru sărbătorile de iarnă

2

Maria Ghiță, loc. Ploiești, jud. Prahova
Dragă redacție,
Sărbătorile de iarnă sunt prilej de bucurie pentru oameni, iar bradul de Crăciun împodobeşte casele lor.
În fiecare an în luna decembrie, de sărbători, îmi place să am în casă brad împodobit. Este minunat să avem de Crăciun un brad natural cu mirosul lui de pădure, de codru, de bogăție a naturii.
Dar, hai să ne gândim totuşi că la fel de frumos poate fi şi un brad sintetic mai mic sau mai mare, pe care îl cumpărăm sau îl avem din anii din urmă. Importantă este starea de pace, linişte şi armonie ce se află în fiecare casă, iar acel simbol – bradul – să înfrumusețeze camera şi să simțim că Dumnezeu este cu noi şi să ne bucurăm de cea mai mare sărbătoare religioasă.
Pentru mine este destul de ușor să împodobesc bradul pe care îl am de câțiva ani. Este un brăduț mic pe care l-am cumpărat doar cu 3 lei, nu avea nici suport şi nici nu era împodobit. Ştiam că pot să confecționez câteva podoabe pe care să le aranjez frumos şi să  obțin un aranjament perfect pentru sărbătorile de iarnă. Brăduțul nu are suport şi de aceea m-am gândit să-i creez unul. Aveam la bucătărie un bol mic de lut, am pus în el aşa-zisa rădăcină a brăduțului şi de jur împrejur am pus pietricele albe luate de pe aleea din parc. Apoi am lucrat nişte fundițe roșii. Am decupat cu foarfeca dreptunghiuri dintr-un material special din care se fac şi cele din comerț (am primit de la o prietenă o bucată mai mică și câteva „mărgele”) am legat la mijloc astfel încât să se formeze nişte fundițe  să le pot prinde pe crenguțe.
Pentru vârful bradului am decupat din carton o stea. Am trasat mai întâi cu creionul două triunghiuri echilaterale şi am obținut „steaua lui David”, apoi am lipit pe ambele părți materialul roşu de care am vorbit, la fel trasat cu creionul. Un unghi al triunghiului se continuă mai mult aşa încât să pot prinde steaua în brăduț. Am folosit şi panglică decorativă pe care am răsucit-o cu muchia cuțitului. Toate acestea le-am aranjat în aşa fel ca imaginea brăduțului să fie una minunată.
Dacă vrem să simțim în casă mirosul adevărat de brad, putem avea crenguțe pe care să le împodobim cu câteva fundițe, conuri de brad, globulețe sau ce mai avem din anii trecuți şi nu s-a spart sau deteriorat, sau facem o coroniță din salcie în care fixăm crenguțe mici de brad, iar în interior punem un suport cu lumânare, ideal pentru masa de Crăciun. Chiar dacă nu avem ornamente de Crăciun mai multe sau mai scumpe pentru a împodobi bradul de Crăciun, totuşi putem să ne bucurăm şi de cele făcute de noi. Eu spun că sunt la fel de frumoase şi asta trebuie  să ne bucure şi să ne dea încredere în noi că putem să facem lucrurile cu mâna noastră, făcând şi ceva economie, rămânând astfel bani pentru cadouri de Crăciun pentru cei dragi. Pace şi bucurie să fie în casele noastre.

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion2 Comments

  1. Pingback: Decoratiuni de sarbatori | Revista Practic idei

  2. Pingback: Decoratiuni de iarna | Revista Practic idei

Leave A Reply