Bloc quilt nr. 6

1

Elena Hăbăsescu, loc. Bocșa, jud. Caraș Severin
Dragele mele,

quilt
Foto: Elena Hăbăsescu
Vă propun un nou bloc de quilt. Pentru acest model avem nevoie de 3 bucăți de material de culori diferite.
Pentru quilt, facem întâi pătratul mare, din 2 culori, eu am ales galben și roșu. Pentru un bloc tăiem câte un pătrat de 22×22 cm. Le suprapunem (galben peste roșu) și cu creionul trasăm o diagonală de la un colț la celălalt. La o distanță de 0,5 cm, de o parte și de cealaltă a diagonalei mai trasăm câte o linie pe care tragem câte o cusătură. Pe diagonală vom tăia cele 2 pătrate suprapuse. Vor rezulta alte 2 pătrate din 2 culori: galben și roșu, pe care le călcăm. Pentru dreptunghiul din 2 culori vom folosi materialul galben și maro din care vom tăia câte un dreptunghi de 22×13 cm. Procedăm ca și la pătrat: suprapunem dreptunghiurile, trasăm diagonala de la un colț la celălalt și de o parte și de alta liniile pe care vom coase. Deci vom avea 2 dreptunghiuri din 2 culori.
quilt
Foto: Elena Hăbăsescu
Pentru pătratul mic format din 4 pătrățele vom folosi aceleași culori sau putem înlocui o culoare (maro) cu verde, așa cum am procedat eu. Deci, din cele 3 materiale tăiem câte un pătrat de 6×6 cm. Din galben facem 2 pătrate, le unim între ele având grijă ca pătratele galbene să nu le coasem unul lângă altul. După ce călcăm toate elementele, vom uni piesele noastre ca în imaginea alăturată. Suprafața acestei piese va fi de 30×30 cm. Călcăm cu fierul ca să întindem bine cusăturile.
quilt
Foto: Elena Hăbăsescu
Blocul nostru quilt nr. 6 este format din 4 astfel de piese, deci vom confecționa încă 3 modele după instrucțiunile de mai sus, pe care le vom uni între ele având grijă ca pătratele mari să fie dispuse în mijloc, iar dimensiunea totală va fi de 60×60 cm. Un astfel de bloc folosim la fețe de masă sau unind mai multe între ele obținem o cuvertură pentru pat. După ce am obținut modelul pentru fața blocului de 60 x 60 cm, căutăm un material pentru dos și o bucată de vatelină mai subțire pe care le tăiem la aceeași dimensiune cu fața. Suprapunem cele 3 piese (vatelină în mijloc) și le unim prin cusături decorative cu mâna sau mașina de cusut. Spor la cusut și să auzim de bine!
Foto: Elena Hăbăsescu

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion1 Comment

  1. Pingback: Bloc quilt cu romburi | Revista Practic idei

Leave A Reply