Am renovat bucătăria de la zero

2

Monica Viericiu
Dragi cititori, Pe medicul veterinar Mihai Dincă din București l-ați cunoscut în paginile revistei Practic Idei prin intermediul articolelor dedicate îngrijirii și tratării animalelor. De data aceasta îl întâlnim într-o nouă ipostază, aceea de meșter al casei sale, prilej cu care ne povestește despre amenajarea apartamentului său. Vom afla ce etape s-au parcus pentru renovarea bucătăriei chiar de la colaboratorul revistei, el și tatăl său, Marin Dincă, ocupându-se singuri de toate lucrările.
Te rog să ne povestești despre cum ai pregătit pereții în vederea zugrăvirii.

montarea faiantei
Foto: Catalina Vieru
Renovarea bucătăriei am început-o prin a elibera încăperea în întregime. Mai întâi am curățat pereții de tencuiala veche până la placa de beton. Am folosit un șpaclu cu lama dură și puțin ascuțită. Tot atunci am dat jos și vechea faianță. După curățare a fost necesară îndreptarea unor pereți din BCA. Am folosit plasa din fibră de sticlă cu lățime de un metru, pusă pe perete și am tencuit peste ea cu tinci. Peretele fiind oblic pe înălțime, am încercat să îl îndrept cu nivela cât timp tinciul era umed. Ceea ce este în plus cade pe un plastic pus pe podea, de unde îl recuperez și îl reamestec cu cel din găleată. Prepararea tinciului se face ca și alte tencuieli sau adezivi, în cantitatea de apă specificată de producător punem necesarul de material și amestecăm până la obținerea unei compoziții omogene. Este foarte important să omogenizăm foarte bine compoziția, să nu mai rămână zone de praf neamestecat sau cocoloașe. Dupa curățarea pereților de vechea tencuială, i-am curățat de praf cu o mătură înmuiată în apă. Dacă rămâne praf pe pereți nu va prinde gletul sau adezivul de faianță și nu va fi rezistent în timp. Odată pereții curățați a urmat montarea faianței. Pentru început, am ales faianța, o combinație de alb cu verde, plăci de 25×40 cm. Distanța dintre plăci am ales să fie 4 mm, o distanță mai mare care să îmi permită să aliniez plăcile și pe zonele dificile ale pereților. Un spațiu mai mare între plăci înseamnă și un consum mai mare de chit de rosturi.
Explică pas cu pas cititorilor cum montați faianța, ca să vă urmeze exemplul și alți cititori.
montarea faiantei
Foto: Catalina Vieru
Înainte de începerea montării plăcilor de faianță trebuie pregătit peretele. Se montează în partea de jos o șipcă de lemn, dreaptă, pentru sprijinirea primului rând de plăci. Șipca de lemn am prins-o cu dibluri în perete după ce m-am asigurat că este perfect orizontală cu ajutorul nivelei. De la pardoseală până la primul rând de plăci de faianță am lăsat aproximativ 8 cm, spațiu care va fi acoperit de plinta gresiei. După montarea șipcilor pe întreaga lungime a pereților am putut începe montarea plăcilor de faianță. Adezivul folosit este cel uzual, iar montarea plăcilor am ales să fie pe înălțime, pe patru rânduri, fiecare rând o culoare, primul rând fiind verde. Este foarte important să purtați mănuși de protecție când manipulați adezivul, deoarece atacă destul de rapid pielea, care își pierde elasticitatea. Am început montarea plăcilor de la tocul ușii către colțul încăperii. Montarea se face rând cu rând și foarte important este să montăm distanțierele între plăci. Adezivul l-am pus pe perete și am raclat cu spatula cu dinți pentru adezivi, în plan vertical. Am pus foarte puțin adeziv, cât să fie acoperită toată suprafața și pe spatele plăcilor de faianță. Montarea efectiv pe perete am făcut-o prin mici mișcări stânga-dreapta și prin apăsare, astfel asigurându-ne de o acoperire de 100% a plăcii cu adeziv. Pentru o eficiență bună trebuie să ținem cont în ce direcție orientăm adezivul de pe perete, iar mișcările plăcii la montare se fac perpendicular pe direcția canelurilor adezivului, astfel umplând și spațiile dintre caneluri. Distanțierele le-am montat câte două pe fiecare latură și câte una între plăci la colțurile acestora, asigurând astfel menținerea simetriei plăcilor. Trebuie să ne asigurăm că plăcile sunt aliniate corect pe orizontală, dar și pe verticală. Pentru a ușura acest lucru, în afară de șipca de la partea de jos, am mai montat o șipcă paralelă cu tocul ușii ca reper pentru alinierea verticală. La montarea plăcilor de faianță trebuie să avem în vedere că orice surplus de adeziv între plăci poate modifica distanța dintre plăci chiar și cu montarea distanțierelor, iar în acest sens recomand cititorilor să aibă un burete și o galetușă cu apă. Curățați imediat surplusul de adeziv dacă există și repoziționați placa montând distanțierele, apoi o curățați cu buretele umed. Nu uitați să vă asigurați că spațiul dintre plăci nu este plin de adeziv, deoarece acolo va trebui pus chitul de rosturi. Acest spațiu îl curățați foarte ușor cu un distanțier. Deasupra ultimului rând de faianță am montat un profil de aluminiu, cu secțiune semirotundă, care să facă trecerea de la nivelul plăcii la nivelul gletului. Am montat același model de baghetă și la colțurile pereților în zona acoperită cu faianță.
Ce poți să ne spui despre gletuirea pereților și a tavanului?
montarea faiantei
Foto: Catalina Vieru
După montarea plăcilor de faianță urmează gletuirea pereților și tavanului. Pentru încăperile cu umiditate crescută există un glet special pe bază de ciment, foarte bun. Am aplicat gletul în două straturi, primul strat mai gros și al doilea mai subțire, pentru finisare. Cu primul strat am încercat să nivelez diferențele de la suprafața pereților, destul de multe și mari. Am aplicat cu gletiera un strat de 3-4 mm pe pereți și tavan în zonele cu denivelări mari și 1-2 mm în zonele plane. La îmbinările pereților am pus plasă din fibră de sticlă pentru construcții, cu o lățime de 10 cm, pe toată lungimea îmbinărilor, prevenind astfel crăpăturile ce apar în timp. După primul strat de glet, am făcut o șlefuire ușoară cu plasa de șlefuire cu granulația de 80, nivelând în mare parte zonele cu probleme. Pentru uscarea gletului am lăsat o zi după care am șlefuit. Al doilea strat de glet, mai subțire, a urmărit nivelarea defectelor care au rămas după primul strat, și am preparat în acest sens un glet cu consistența mai moale. După finisarea ultimului strat de glet a urmat aplicarea vopselei lavabile albe, fără pigment. Am aplicat trei straturi și am lăsat o zi pentru fiecare strat să se usuce. După aplicarea vopselei lavabile putem curăța amănunțit plăcile de faianță aplicate și să punem chitul de rosturi. Am ales un chit de rosturi gata preparat, de culoare gri. Aplicarea chitului de rosturi se face foarte ușor cu o gletieră cu cauciuc. După ce am acoperit bine toate rosturile, așteptăm 20-30 de minute și apoi putem curăța faianța de surpulsul de chit cu un burete umed.
Cum procedezi la montarea gresiei și a sistemului de încălzire prin pardoseală?
montarea faiantei
Foto: Catalina Vieru
După ce am terminat cu pereții și tavanul ne ocupăm de gresie. Am optat pentru o gresie verde, în ton cu faianța, din același model. Ca și în camere am optat pentru un sistem de încălzire în pardoseală, special pentru suprafețe acoperite cu plăci ceramice. Este un sistem de încălzire tip plasă ribon amorf Aht, achiziționată de la un magazin online specializat. Pentru bucătărie am ales două bucăți, 2,5×1 m de 383 wați și 305 lei și o bucată de 1,5×1 m, de 282 wați și 183 lei. Acest tip de plasă de încălzire se montează în stratul de adeziv al plăcilor de gresie. Plasarea acestora am facut-o la o distanță de 60 cm de perete (cât este și lățimea mobilierului de bucătărie standard), de la ușa de intrare până la geam, bucata mare, și cea mică paralelă cu aceasta. Fiecare plasă este izolată electric foarte bine și are două fire de legatură la rețeaua de curent electric (220 V), și se vor conecta la cronotermostat. Pentru o eficiență îmbunătățită a acestui sistem de încălzire este recomandată izolarea termică față de placa de beton a pardoselii, iar în acest sens am folosit izolație de polistiren extrudat cu grosime de 2 mm și striații pentru o aderență mai bună a adezivului. După ce am îndepărtat vechiul linoleum a rămas șapa, iar într-un colț aceasta era crăpată și a trebuit îndepărtată parțial și refăcută. Refacerea planeității am realizat-o cu șapa autonivelantă turnată în zona curățată. După ce s-a uscat complet partea de șapă turnată am trecut la lipirea izolației de polistiren extrudat folosind adeziv special pentru polistiren, în strat foarte subțire, practic cât să facă aderența între polistiren și șapă. Pentru o izolare termică mai bună, izolația de polistiren se continuă și pe perete până la nivelul primului rând de plăci de faianță. După ce am lipit toată izolația încăperii, putem trece la montarea încălzirii în pardoseală și a plăcilor de gresie. Atunci când se montează un sistem de încălzire în pardoseală, la lipirea plăcilor de gresie se folosește un adeziv special, elasic sau superelastic. Eu am folosit unul care costă aproximativ 65 lei sacul. Din cauza nesimetriei pereților am ales ca montarea plăcilor să fie oblică față de pereți, la 45 de grade, astfel nemaifiind evidente diferențele între unghiurile pereților. Montarea gresiei se poate începe de la geam sau de la ușă. Se începe de la ușă când dorim ca aspectul estetic să primeze față de cel practic. Înainte de a începe montarea primelor plăci de gresie am poziționat corect plasele de încălzire și m-am asigurat de funcționarea corectă a acestora. Montarea plăcilor de gresie se face clasic, cu singura condiție ca stratul de adeziv să fie mai gros, aproximativ un centimetru, să poată îngloba și sistemul de încălzire. Se verifică planeitatea plăcilor montate cu ajutorul nivelei și se aplică la fiecare placă distanțierele imediat după montare. Pentru pardoseală am optat pentru o distanță între plăci mai mică, de 2 mm. Montarea gresiei s-a încheiat la peretele cu geamul, iar pentru a putea ieși am folosit o scandură lată pusă spre ieșire ca să nu calc pe plăci și să le modific poziția. Pentru montarea plintei am așteptat uscarea adezivului gresiei. Până la uscarea completă a adezivului, sistemul de încălzire nu se conectează la rețea, numai apoi putem face primele probe ale sistemului de încălzire. Ca și la faianță, rosturile trebuie umplute cu chit de rosturi și am folosit acelasi tip de chit ca și la faianță. Montarea plintei se face prin tăierea plăcilor de gresie în bucăți cu înălțimea corespunzătoare și lipirea acestora de polistirenul lipit anterior până sub primele plăci de faianță.
Am mulțumit pentru sfaturi și am urat gazdelor spor la lucru, cum de altfel doresc tuturor celor care au de gând să renoveze în acest an. Dragi cititori, cu speranța că aceste sfaturi vă dau curaj să montați gresie, faianță sau chiar un sistem de încălzire prin pardoseală, vă așteptăm scrisorile despre alte proiecte practice. Și dacă vreți să vă prezentăm realizările, dați-ne de știre și vom veni în vizită.
Foto: Cătălina Vieru

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion2 Comments

  1. Pingback: Renovarea casei | Revista Practic idei

  2. Cristina Lazarut

    Eu anul acesta nu numai ca trebuie sa imi renovez bucataria de la 0, dar trebuie sa imi amenajez tot apartamentul de la 0 si asta ma cam inspaimanta uneori, oricat de entuzismata as fi. Mi-ati cam dat emotii acum, ca am vazut cata treaba e numai la bucatarie, deci sa imi urati multa bafta si rabdare. : ))

Leave A Reply