Am petrecut Crăciunul departe de casă

0

Ion Bece, loc. Medgidia, jud. Constanța
Dragă redacție,
La insistențele soției am hotărât să vă povestesc cum am petrecut un Crăciun inedit departe de casă. Acum doi ani lucram pe un șantier de construcții, iar lucrarea din acea vreme o aveam la 780 km de casă, în jud. Bihor, la Băița.
Eram cazați la o pensiune de trei margarete, în localitatea Câmpeni, la 80 km de Oradea. Condiții super, ce mai! Lucrarea trebuia terminată până la sfârșitul anului, dar, din cauza înrăutățirii vremii, am întârziat. Așa că am fost obligați să petrecem Crăciunul acolo. Pe scurt, a fost un Crăciun departe de casă, dar în afară de cei dragi, nu ne-a lipsit nimic. Șefii noștri s-au înțeles cu patroana pensiunii, o unguroaică înfiptă, care, contra unei sume de bani, ne-a organizat masa de Crăciun. N-au lipsit gustoasele aperitive din zona lor, zona Crișanei, sarmalele imense față de ale noastre, 3 în 1 ziceau unei sarmale, friptura de porc, cârnați imenși, desertul a fost din tot felul de prăjituri, majoritatea cu fructe de pădure, cu miere de toate felurile, cu fructe confiate, cum numai ei știu să facă, iar ca băutură, bineînțeles pălinca, vinul lor, iar în loc de suc o socată de casă, un deliciu!
A doua zi de Crăciun am fost treziți cu o ciorbă (zupă) dreasă cu zeamă de varză și o plăcintă delicioasă, aburindă, din cartofi și brânză de vaci de la sursă. A făcut toți banii! Ninsese cu o săptămână înainte, așa că am încins o miuță de am căzut lați de oboseală seara. Dar mergeam la muncă următoarea zi… Acesta a fost un Crăciun inedit pentru mine și îmi voi aduce aminte mereu de el, chiar dacă am fost departe de cei dragi. De Revelion am fost acasă și a compensat lipsa Crăciunului în familie. Am o mare părere de rău, faptul că situația financiară nu ne-a permis să mergem să petrecem un Crăciun sau un Revelion la munte. Nu în stațiuni de fițe, ci oriunde în țara asta, cu un colțișor de munte, cu o gură de aer curat și cu oameni primitori, așa cum au fost cei care au avut grijă de noi cât am fost plecați de acasă. Vă mulțumesc și vă doresc, eu și soția mea, „La mulți ani!”
Foto: arhiva Practic

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply