Am izolat singur peretele din spatele casei

0

Dinu Ștefanov, Constanța
Dragă redacție,
Am tot făcut fel de fel de lucrări, începând cu gardul, poarta, foișorul etc., pe care le-a prezentat soția. De data aceasta vin eu să mă prezint cu o lucrare pe care am efectuat-o în întregime singur.
Pentru că, deși erau operațiuni la care aveam nevoie și de o a doua persoană care să mă ajute, dat fiind faptul că toți erau plecați la serviciu (și soția și copiii) a trebuit să mă descurc singur. Este vorba despre izolarea termică a peretelui din spatele casei, unde spațiul era destul de îngust. Satisfacția este deplină pentru că nu a trebuit să plătesc manopera altcuiva, iar factura la gaze va fi mai mică și temperatura în casă va fi mai ridicată. Interiorul casei și pereții din afară au fost izolați acum trei ani tot de mine.

izolatie termica
Foto: Dinu Stefanov
Deși eu sunt de profesie militar, după ce am ieșit la pensie mi-am luat foarte multe scule, de care mă folosesc la diverse lucrări prin curte, pentru că dacă soția se ocupă de esteticul locuinței, atât în casă cât și în afara ei, eu trebuie să mă ocup de rezistența locuinței și a dependințelor. Mă implic cu mare plăcere în tot ce trebuie făcut printr-o gospodărie.
Întorcându-mă la ceea ce vă prezentam legat de peretele din spatele casei (rămăsese singurul neizolat) am folosit pentru cei 40 m de construcție următoarele materiale: polistiren de 5 cm grosime (5 baxuri), plasă pentru polistiren (40 m), adeziv polistiren (7 saci a câte 25 kg), 80 dibluri de prindere. Totalul cheltuielilor a fost de 500 lei, dar amortizarea acestor investiții se va face în timp și mai precis în anotimpul friguros pentru că se vor mai câștiga 4-5 grade Celsius în plus.
Cu speranța că v-am convins de necesitatea izolării din punct de vedere termic a locuinței, eu vă doresc sănătate și spor la toate!
Foto: Dinu Ștefanov

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply