Am construit un solar nou

0

Tudorița Mihai, București
Dragă revistă Practic Idei,
Vreau să vă mulțumesc pentru că din revistă am preluat multe idei practice ca să construim un solar nou, solid, pe care să nu-l mai dărâme vântul.

solar
Foto: Mihai Tudorita
Aveam și înainte solar la fiica mea în grădină, în com. Radovanu, jud. Călărași, dar în luna februarie 2014 a fost zăpadă foarte multă, vânt puternic și s-a prăbușit solarul. Ce să facem? Așa a vrut Bunul Dumnezeu. Când s-a încălzit, am făcut curat și am lăsat locul liber, aveam în proiect să construim altul. Eu sunt o fidelă cititoare a revistei, iar printre articolele interesante de aici, am găsit un articol în care ne era prezentat modul de construire a solarului și materialele necesare. Am mers la fiica mea, Lidia, cu articolul, dar ei mi-au zis: „Mamă, ne trebuie bani!”.
Când au făcut rost de bani, copiii au venit la București, la un depozit specializat, de unde au luat fier, panouri de plastic, ciment, plasă de Buzău, căpriori etc. Am muncit din greu cu toții. Bogdan, nepotul cel mare, Ionel, ginerele meu, Lidia și eu am participat la realizarea solarului care a durat 2 săptămâni. Am săpat temelie în pământ și am turnat beton, apoi deasupra 15 cm și am pus bare de fier în ciment. Am așezat căpriorii, apoi panourile de plastic le-am pus ca ferestre folosind bormașina. Când mă uitam cât este de muncă mă speriam, dar este o vorbă: „Ochii te sperie, mâinile te salvează!”. Când am terminat, Ionel a pus un rând de mraniță, apoi a săpat cu motosapa, am făcut rânduri și am cultivat roșii. Le-a mers foarte bine, când au înflorit le-au stropit cu zeamă de var, apoi au început să lege. Am avut roșii de sărbători. Copiilor le pare foarte bine că m-au ascultat, acum acest solar ține foarte cald, geamurile de plastic își fac banul, nu se compară cu folia. După ce se termină roșiile, urmează să sădim alte legume sau răsad de primăvară. Vă doresc numai bine!
Foto: Tudorita Mihai
 

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply