Am amenajat baia apartamentului în nuanțe naturale

1
chiuveta cu dulap
Foto: Mihai Nicolae
Natalia Anghel, București
Dragi cititori, Când am achiziționat apartamentul cu 4 camere în 2011, arăta rău și era foarte neîngrijit.
Am avut mult de muncă pentru a-l repara și a-l transforma în ceea ce ne doream pentru noi. Am pus geamuri tip termopan în toată casa, la fel și parchet (mai puțin în baie), pentru a avea unitate și a fi aceeași temperatură peste tot, inclusiv pe podea. În baie aveam alte idei la început față de ce a ieșit în final; ne gândeam la niște culori calde, plăcute, naturale, poate combinații de bej-maro …Și tot căutam, și tot căutam. Până la urmă am zis „hai să luam ceva”, aproape că re­nunțaserăm la orice plan, numai ca să terminăm. Când am fost odată prin magazine, am văzut o gresie care mi s-a părut că s-ar potrivi perfect la noi în baie. Am luat-o, am găsit și faianță asortată și, dintr-o dată, s-a schimbat total aspectul. Din ce ne doream noi, un aspect elegant, a ieșit unul rustic. Apoi, treptat, când mai ieșeam la magazin, mai găseam câte un accesoriu sau o decorațiune care se încadra în aspectul băii noastre perfect. Stăteam și ne uitam la fiecare obiect pentru baie și ni-l imaginam deja pus în casă; uneori găsești ceva care arată foarte bine, cumperi, iar acasă constați că nu se potrivește decorului. La baie chiar am avut o problemă la montarea faianței. Deoarece plăcile au fost mai subțiri, când au fost date cu adeziv, acesta a absorbit puțin din nuanța faianței, ducând la o estompare a culorii. Mie îmi plac petele de culoare, iar baia mi se părea prea estompată față de ce îmi doream, așa că l-am rugat pe soțul meu să vopsim grinzile într-o nuanță mai intensă de verde, pentru a-i da mai multă forță și a nu fi un decor fad. Tot soțul meu a confecționat și rama oglinzii, care are și etajeră. Deși am avut ceva de muncă la renovarea apartamentului, cred că a meritat și atunci când faci ceva pentru tine, pentru casa ta, orice efort pare justificat! Succes și vouă la amenajări!

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion1 Comment

  1. Pingback: Decor cu autocolant | Revista Practic idei

Leave A Reply