Agerel, un simpatic și jucăuș cățel

1

Aurora Luchian, Vaslui
Stimată redacție, dragi colaboratori, Ca să ai animăluțe, locuind într-un apartament, trebuie să fii extrem de atent şi responsabil, pe cât de mult le iubeşti, pe atât este necesar să le acorzi o atenție deosebită începând cu educația, igiena, hrana, sănătatea, cu tot ce implică acest lucru.
Cu pisicuțele este relativ mai simplu dacă au fost educate cum se cuvine de mici; cu cățeii de asemenea, doar că ei fiind mai dinamici au nevoie de multă mişcare şi atunci trebuie să te conformezi cerințelor. Doresc să vă împărtăşesc o scurtă povestire despre cățelul meu, Agerel, care, deşi nu l-am dorit la început, având-o şi pe Torcăluş, pisicuța mea, l-am luat şi crescut. Doersc să-l dau spre adopție numai unei persoane care să-l iubească, dacă nu găsesc una, prefer să-l păstrez zeci de ani. Într-o zi am văzut copiii de la bloc, printre care şi fiul meu, Eden, cum se jucau cu un cățeluş, care nici nu avea ochi. Mi s-a făcut milă de el, văzându-l ca o jucărie de pluş în mâinile lor. Am coborât şi am cercetat situația, am vrut să ştiu dacă are mamă, de unde, sau al cui este. Niciun copil nu ştia nimic.
Cu toate protestele lor, l-am luat şi l-am dus acasă, parcă nici nu mai respira. Fragilitatea şi neputința sa mi-a înmuiat sufletul teribil de mult. Nu ştiam ce voi face cu el, însă mi s-a părut o cruzime să fie abandonat şi chinuit. Neştiind mare lucru despre căței, am răsfoit revistele Practic Idei, de unde am cules tot felul de informații şi sfaturi utile de la colaboratori şi în special sfaturile profesioniste ale domnului doctor veterinar Mihai Dincă. Pe cât de dificil mi s-a părut la început, pe atât de uşor mi-a fost având acest sprijin, deloc de neglijat. L-am hrănit, i-am făcut toaleta (la început doar l-am şters cu şervețele umede, era prea mic), i-am pregătit un culcuş pufos, mai târziu am mers la veterinar şi aşa s-a lipit de sufletul meu, la fel ca şi Torcălău, care uneori suferă de gelozie când vede că îl răsfăț pe Agerel prea mult. Îmi este nespus de drag, însă fiind un vioi şi jucăuş, mereu vrea afară, şi uneori timpul nu-mi permite.
De atunci au trecut aproape 2 ani, este un adult şi a devenit cel mai loial prieten al fiului meu. Încă mai aştept persoana care să îl dorească, însă cu sufletul, să simt eu că într-adevăr îl poate iubi aşa cum îl iubim noi, deşi fiul meu protestează vehement. Îl ador, este jucăuş, sprinten, credincios, şi face atâtea ghiduşii (ascunde papucii sau îi roade, ori alte lucruşoare) şi apoi când îl cert, mă topeşte cu smerenia sa, pare a fi un copil mustrat şi spăşit. Cum să nu-l iert, oare? Dragii mei, v-aş ruga din suflet să nu treceți indiferenți pe lângă aceste fragile şi minunate suflețele, nici nu ştiți ce pierdeți, nici nu ştiți cât sunt de capabile să iubească necondiționat, cu toată sinceritatea şi cât de loiali sunt. Aveți grijă de animăluțele voastre!

Comentarii Facebook

comentarii

Discussion1 Comment

  1. Pingback: Catel pinscher | Revista Practic idei

Leave A Reply