Aerisesc zilnic camerele cu flori

0

cretuFlorica Crețu, loc. Găvănești, jud. Olt
Dragă Practic-Idei,
La începutul iernii am băgat ghivecele de flori în casă. Mai întâi le-am curățat de uscături, le-am mai pus pământ la cele care aveau rădăcinile dezgolite, am spălat ghivecele pe exterior și apoi le-am adus în casă, la căldură sau la rece, după specie.
Cactușii, asparagusul, mușcatele și cala le-am dus în beci. Unele ghivece le-am pus pe suport, altele pe masă și la ferestre.
Crăciunița mi-a înflorit aproape de Crăciun. De când am adus-o  în casă nu i-am schimbat locul și când au început să apară bobocii m-am străduit să nu o mișc de la locul ei nici când am udat-o. Ca să-i pun apă mă sui pe un scaun și am grijă să nu o ating, căci altfel nu mai înflorește.
Aerisesc în fiecare zi camerele cu flori și nu numai. Eu nu trebuie să mut florile când aerisesc, căci nu intră aerul direct de afară. Am o ușă laterală care este deschisă aproape toată ziua și nu le dăunează florilor.
Câtă vreme nu a nins, unele flori au rămas la ferestre în sală, unde au lumină multă și soarele bate aproape toată ziua.
Între ghivecele de flori care se văd pe masă am o vază cu spice de grâu și câteva jucării ale nepoțelului meu Victor-Bogdan, care udă și el florile din când în când.
Am mai pierdut și eu din flori în iernile trecute, dar acum le-am îngrijit bine și nu au mai murit. La începutul lunii februarie voi scoate din beci crinii, cactușii și celelalte flori și le voi așeza la ferestre dacă va fi cald. Le ud cu apă stătută, de ploaie sau iarna cu zăpadă topită, iar lor le merge bine.
Le ud rar, cu apă puțină, iar cactușii deloc, doar când îi aduc din beci în februarie îi ud câte puțin și astfel ei fac flori multe vara. Sănătate tuturor și flori frumoase!

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply