Foto: Profimedia Frumusețea sustenabilă a gardurilor vii. Secretele supraviețuirii lor 16 octombrie 2026 | Plante și grădini | Petri Radulescu Distribuie articolul pe: Gardurile vii reprezintă o alternativă naturală la gardurile din beton, metal sau lemn. Pe lângă faptul că oferă grădinii un aspect plăcut, ele aduc numeroase beneficii mediului încînjurător: ajută la captarea prafului din aer, reduc parțial zgomotul, rețin apa de ploaie și oferă hrană și adăpost păsărilor și insectelor. Un gard viu schimbă aspectul grădinii în fiecare anotimp. Frunzele și florile adaugă culoare și textură, iar plantele creează un spațiu mai intim și mai apropiat de natură. Gardurile vii, mai mult decât o delimitare a grădinii Ajută la curățarea aerului. Frunzele pot reține particule fine de praf și alte impurități din aer. Gardurile vii dese, mai ales cele aflate lângă străzi circulate, pot contribui la îmbunătățirea calității aerului din apropiere. Pot reduce zgomotul. Frunzișul și solul pot absorbi sau dispersa o parte din sunete, în special pe cele de frecvență înaltă. Totuși, un gard viu nu izolează fonic la fel de bine ca un zid sau un gard solid, potribit rhs.org.uk. Ajută la gestionarea apei de ploaie. Plantele și solul din jurul lor favorizează infiltrarea apei în pământ. Astfel, o grădină cu vegetație poate contribui la reducerea scurgerilor de apă, mai ales în zonele unde suprafețele nu sunt acoperite cu beton sau dale. Oferă adăpost animalelor. Păsările își pot face cuiburi în ramuri, iar insectele și alte vietăți găsesc hrană și locuri în care să se ascundă. Gardurile vii pot forma și coridoare naturale prin care animalele mici se deplasează dintr-o zonă verde în alta. Ce plante alegem pentru un gard viu? Alegerea plantelor depinde de locul în care va fi amenajat gardul și de beneficiile pe care ni le dorim. Printre variantele potrivite se numără: Fagul – oferă un gard viu cu aspect elegant și frunziș bogat. Ilexul (laurul englezesc nu este aceeași plantă) – cunoscut și ca Ilex aquifolium, este un arbust veșnic verde, cu frunze lucioase și fructe decorative. Trandafirul japonez (Rosa rugosa) – are flori frumoase și fructe decorative, fiind util și pentru fauna din grădină. Lemnul câinesc (Ligustrum) – este folosit frecvent pentru garduri vii dese, ușor de modelat. Tuia gigantică (Thuja plicata) – oferă un paravan verde și înalt, potrivit pentru mai multă intimitate. Cum obținem un gard viu sănătos? Un gard viu des și bine dezvoltat are nevoie de suficient spațiu pentru rădăcini și ramuri, de udare în perioada de instalare și de tunderi regulate. Dacă ne dorim un paravan care să protejeze de praf, este important să alegem plante cu frunziș bogat și să păstrăm gardul suficient de dens. Nu trebuie să ne limităm la marginile grădinii. Gardurile vii pot separa diferite zone, pot încadra o alee sau pot crea mici spații intime pentru relaxare. În plus, tunderea și întreținerea lor pot deveni mai sustenabile dacă resturile vegetale sunt compostate și folosite ulterior în grădină. Foto: Profimedia CITEȘTE ȘI: De făcut în octombrie: tunderea trandafirilor cățărători Scurt ghid despre melcii din grădină: care ajută și care dăunează Frumusețe otrăvită în grădina și în văi: degețelul Distribuie articolul pe: Petri Radulescu