Foto: Profimedia Când și cum mutăm în interior plantele la ghiveci 9 octombrie 2026 | Plante și grădini | Petri Radulescu Distribuie articolul pe: Toamna ne amintește că este timpul să ne pregătim și plantele pentru sezonul rece. Dacă peste vară au stat pe balcon, terasă sau în grădină, plantele în ghiveci trebuie aduse în interior înainte ca temperaturile să scadă prea mult. Nopțile reci sunt primul semnal că trebuie să acționăm. Multe plante tropicale și plante de apartament pot avea de suferit atunci când temperatura coboară sub 10 grade C, iar unele sunt sensibile chiar și la temperaturi mai mari. Dar mutarea lor în casă nu înseamnă doar să le luăm de afară și să le așezăm într-un colț. Câteva etape simple le pot ajuta să treacă mai ușor peste schimbarea de mediu. Nu aștepta prima noapte foarte rece Ideal este să mutăm plantele în interior înainte ca temperaturile nocturne să ajungă la valori scăzute în mod constant. Plantele tropicale, precum ficusul, monstera, hibiscusul sau plantele suculente mai sensibile, trebuie protejate mai devreme. În general, este mai bine să le mutăm puțin mai devreme decât să le lăsăm afară până când sunt afectate de frig. Verifică bine fiecare plantă Înainte de a intra în casă, plantele trebuie inspectate cu atenție. Uită-te pe dosul frunzelor, pe tulpini și la suprafața pământului. Pot exista afide, păianjeni, musculițe sau alte insecte care, odată ajunse în interior, se pot răspândi rapid și la celelalte plante. ]ndepărtează frunzele uscate sau deteriorate și curăță planta cât mai bine. Dacă observi dăunători, este mai bine să tratezi planta și să o ții separat o perioadă înainte de a o pune lângă celelalte. Curăță ghiveciul Șterge exteriorul ghiveciului și verifică dacă există insecte ascunse în zona de sub ghiveci sau în farfurioară. Dacă planta a stat direct pe pământ, verifică și partea de jos a ghiveciului. Acolo se pot ascunde melci mici, insecte sau ouă. Nu uda plantele excesiv înainte de mutare Toamna, plantele cresc mai lent, iar în interior evaporarea apei este mai redusă. De aceea, nu este nevoie să le udăm mai mult doar pentru că le mutăm în casă. Pământul trebuie verificat înainte de fiecare udare, iar apa în exces trebuie lăsată să se scurgă. Un sol permanent ud poate favoriza apariția mucegaiului și putrezirea rădăcinilor. Alege cu atenție locul din casă După mutare, plantele au nevoie de cât mai multă lumină naturală. Un loc luminos, aproape de o fereastră, este de obicei o alegere bună. Totuși, evită să le așezi imediat lângă calorifer, aerotermă sau altă sursă directă de căldură. Aerul foarte cald și uscat poate provoca uscarea frunzelor și poate favoriza apariția unor dăunători. De asemenea, evită curenții reci de aer și zonele în care temperatura variază foarte mult. Redu udarea pe măsură ce temperaturile scad În interior, plantele au nevoie, în general, de mai puțină apă decât în perioada caldă. Nu respecta automat același program de udare pe care îl aveai vara. Verifică mai întâi solul cu degetul și udă atunci când planta are nevoie. Unele plante intră într-o perioadă de repaus și vor avea nevoie de mult mai puțină apă până la primăvară. Nu te grăbi cu fertilizarea După mutarea în interior, plantele nu au nevoie imediat de îngrășământ. În sezonul rece, multe dintre ele își reduc ritmul de creștere. Fertilizarea excesivă în această perioadă poate face mai mult rău decât bine. Este mai important să le oferim lumină, apă în cantitatea potrivită și o temperatură stabilă. Atenție la diferența de temperatură Dacă o plantă vine de la temperaturi de 8 – 10 grade Celsius de afară și este mutată brusc într-o cameră foarte caldă, schimbarea poate fi greu de suportat. Dacă este posibil, mutarea treptată este mai blândă pentru plante. De exemplu, ele pot fi ținute mai întâi într-un spațiu protejat și luminos, cu temperatură moderată, înainte de a ajunge într-o cameră foarte încălzită. Urmărește plantele în primele săptămâni După ce le-ai mutat în casă, verifică-le periodic. Uită-te la frunze, la sol și la tulpini. Dacă apar frunze galbene, pete, insecte sau frunze care se usucă, cauza poate fi lumina insuficientă, excesul de apă, aerul prea uscat sau schimbarea bruscă de temperatură. Foto: Profimedia CITEȘTE ȘI: Ce plantăm în octombrie pentru grădina de primăvară Crinul african și frumusețea lui versatilă Grădina de octombrie – ce avem de făcut Distribuie articolul pe: Petri Radulescu