(P) 7 idei deco românești, inspirate de tradiție

0

7 idei deco românești, inspirate de tradiție.

De unde le cumpărăm?

Stilul tradițional în amenjarea interioară este unul dintre cele mai căutate și apreciate la momentul actual. Iar dacă decorațiunile care îți alcătuiesc spațiul mult visat sunt create de mâini românești, și nu importate, cu atât mai bine. Este destul de dificil să găsești decorațiuni autentice, 100% românești, însă noi ne-am făcut temele bine și am găsit unele care mai mult ca sigur îți vor atrage atenția.

7 idei deco românești, inspirate de tradiție poza 1

Alături de prietenii de la Breslo.ro, cea mai mare comunitate creativă din România, am ales 7 decorațiuni perfecte pentru casele cu aer primitor și, bineînțeles, românesc. În România există zeci de mii de oameni ce creează din pură pasiune o serie de aranjamente tradiționale, al căror scop este să schimbe cu totul înfățișarea unei încăperi și, în același timp, să te facă să te întorci la origini, la acel loc sacru pe care tradiția îl marca odată.

Atât de apreciat și de marii designeri, stilul tradițional este încărcat de simboluri și semnificații, iar detaliile sunt esențiale în acest context. Lemnul, inul, cânepa, sfoara fac diferența atunci când pășești într-o încăpere în care astfel de materiale se împletesc frumos cu porțelanul, fierul și broderiile. Toate acestea formează stilul tradițional romantic, pe care ne dorim să-l vedem cât mai des în amenajările interioare.

 

Măsuța pentru servit micul dejun la pat – și practică, și decorativă

Mici gesturi cu accente etno. Am descoperit o măsuță pentru servit micul dejun la pat și ne-a plăcut imediat. Cel drag va fi cu siguranță surprins de gestul tău, în plus, măsuța poate fi folosită și pe post de decorațiune pentru cameră. O găsești în magazinul Thalia 

7 idei deco românești, inspirate de tradiție poza 2

 

Somn mai lin pe perne tradiționale
Să stai și să moțăi la soare, in balansoarul imens din curte, in vreme ce pernele tradiționale îți vegheaza visele. Reinterpretarea tradiționalului pe materiale textile este una dintre atracțiile principale ale designerilor, iar culorile vibrante îi vor oferi spațiului tău nu doar culoarea de care are nevoie, ci și atmosfera de odinioară. Pernele pot fi cumparate de la BataviaDesign

7 idei deco românești, inspirate de tradiție poza 3

 

Ceaiul de tei, servit în seturi tradiționale

De tei, sunîtoare sau lavanda – servește un ceai românesc din acest set. Se pare că pe creatori îi inspiră motivele tradiționale și le folosesc cam pe orice obiect, inclusiv pe ceainice și căni. Un motiv în plus să renunți la banalul ceainic din inox și să le cumperi pe acestea din magazinul BohemianFlow

7 idei deco românești, inspirate de tradiție Poza 4

 

Casele din Moldova transformate în perne cochete
Am găsit pernele pefecte pentru cei care vin din zona Moldovei. Pernele în formă de căsuțe sunt un concept noi în România și ne bucurăm tare mult că am avut șansa să vi-l prezentam.. Dacă îți place, o găsești în magazinul Squareartstudio

7 idei deco românești, inspirate de tradiție Poza 5

 

Păpuși în miniatură, cu detalii tradiționale

Poate unele dintre cele mai creative decorațiuni pe care le-am văzut până în acest moment. Păpușelele prezinta detalii uimitoare, iar dacă achiziționezi mai multe și le pui frumos pe noptieră, o sa ai o adevărată colecție românească de păpuși în miniatură, cum nu am mai văzut până acum. Le găsești la SHMart

7 idei deco românești, inspirate de tradiție Poza 6

 

 

Set din porțelan pentru ceai, cu inserții romantice

Nici nu e musai să servești ceaiul în el. Îl poți folosi ca pe o piesă decorativă pentru bucătărie sau terasă. Dacă stai să analizezi detaliile, vei observa cât de minuțioas create sunt florile romantice, ce se ridică frumos pe ceainic, în sus. Pe noi ne-a cucerit! Setul poate fi cumpărat din magazinul atelierulcupovesti

7 idei deco românești, inspirate de tradiție Poza 7

 

 

Decorațiuni de pe vremuri – avion din lemn, ce te-ndeamnă la visat

Este exact genul de avion decorativ de pe vremuri, cu care ne imaginam că zburam. Tocmai de aceea l-am inclus în această categorie, deoarece ne trimite cu gândul la o perioadă dragă nouă. Mult mai multe astfel de modele gasești la ArtForOana

7 idei deco românești, inspirate de tradiție Poza 8

 

Breslo.ro – locul în care tradiția și unicitatea își spun cuvântul
Pe Breslo.ro găsești mii de creatori români care creează din pură pasiune. De la decorațiuni handmade pentru casă, articole vestimentare și bijuterii, până la accesorii și cosmetice homemade, aici găsești creatii 100% românești, care te vor ajuta să îți compui un spațiu plin de originalitate, dar și o garderobă exact pe gustul tau. Cel mai mult ne place că, absolut toate produsele pot fi personalizate de la zero, iar ideile tale pot construi oricând următoarea achiziție pentru casa și garderoba ta.

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply