6 lucruri esențiale pe care ar trebui să le deții dacă stai la casă

0

pompa submersibilaFiecare proprietar de casă ar trebui să dețină câteva lucruri foarte importante.

Indiferent dacă ți-ai dorit timp de ani de zile să deții o casă şi te vei muta în curând sau dacă stai la casă de foarte mult timp, există câteva lucruri pe care ar trebui neapărat să le deții.

Dacă ai o bicicletă, știi că ai nevoie și de o pompă. Dacă ai un automobil, roata de rezervă este foarte importantă. Lucrurile stau la fel și în cazul deținerii unei case. Degeaba ai renunțat la apartament, dacă nu deții cele câteva lucruri din lista de mai jos, menite să-ți ușureze viața și să te ajute să te bucuri cu adevărat de avantajele traiului ca curte.

O pompă submersibilă

O pompă submersibilă este unul dintre acele obiecte care costă foarte puțin și care fac diferența între o locuință unde domnește siguranța și confortul și o casă din care lipsesc uneltele esențiale. O pompă submersibilă te ajută să scoți apa potabilă dintr-un puț de mare adâncime, dar și să acționezi rapid atunci când beciul sau terenul din jurul casei este inundat, în special în timpul ploilor torențiale de vară. Pompa submersibilă este foarte utilă și la grădinărit. Spre exemplu, o astfel de pompa submersibila este foarte ieftină și reprezintă unul dintre cele mai utile obiecte pe care le-ai putea deține dacă stai la casă.

Un plan de rezervă și o asigurare

Înainte de a decide să-ți mărești locuința sau să redecorezi interiorul, asigură-ți locuința față de dezastrele naturale care ar putea s-o lovească. Inundațiile sunt frecvente în România, alunecările de teren sunt din ce în ce mai numeroase, iar grindina face ravagii în fiecare vară. În plus, întotdeauna există și un mic risc de incendiu. Asigurarea locuinței față de astfel de dezastre reprezintă cel mai practic lucru pe care poți să-l faci pentru a te asigura că te vei bucura și peste câțiva ani de același confort de care te bucuri în prezent.

Un sistem de securitate

În anul 2014, în lume erau instalate peste 245 de milioane de camere de supraveghere. Cele mai multe dintre ele sunt camere analogice, aproximativ 20% sunt camere de rețea, iar în jur de 2% sunt camere HD, conform unui studiu efectuat de compania IHS Technology. În plus, un raport al Security News Desk din Marea Britanie a arătat că milioanele de camere de supraveghere sunt folosite în peste 200 de domenii și sectoare de activitate, dar și în locuințele oamenilor. Deși în România nu există la fel de multe camere desupraveghere ca în Marea Britanie, tot mai mulți români aleg să-și protejeze locuințele cu ajutorul unui astfel de sistem.

Spre exemplu, pe piață există sisteme de securitate care permit proprietarului unei case să vadă pe telefonul mobil, în timp real, hoțul care pătrunde în locuință. Modul de funcționare al unui astfel de sistem este simplu, dar inovator: atunci când alarma se declanșează, sistemul se conecteaza la o aplicație a telefonului mobil, cu ajutorul căruia poți să comunici cu hoțul și să-l auzi dacă îți răspunde. Deși acest sistem de supraveghere poate să pară ciudat la prima vedere, el poate fi folosit și pentru supravegherea copiilor sau a batrânilor atunci când nu ești acasă.

O trusă cu unelte

Dacă stai la casă, știi, cu siguranță, că lucrurile din interior sau din curtea ta nu sunt făcute pentru a rezista o veșnicie. În fiecare an trebuie să faci tot felul de reparații, iar instalatorii, zugravii și celelalte persoane specializate în astfel de activități practice îți dau mereu bugetul peste cap. Acesta este și motivul pentru care ar trebui să înveți să te descurci singur și să cumperi, pentru început, o trusă cu toate sculele necesare pentru diferitele tipuri de reparații.

Un grătar

Degeaba stai la curte, dacă nu poți să faci un grătar ca la carte și ești nevoit să pleci cu prietenii în locurile special amenajate de lângă localitatea în care locuiești. În acele locuri împarți spațiul cu alte persoane pe care nu întotdeauna le agreezi și poți fi pus în situațiua de a sta, efectiv, la coadă pentru a te bucura de un prânz delicios. Lucrurile se schimbă atunci când amenajezi un grătar în propria curte, vei deveni o gazdă perfectă, iar weekendurile tale vor căpăta un alt sens.

Un vecin bun

Deși modul în care te înțelegi cu vecinii este esențial atunci când stai la apartament, el nu este mai puțin important dacă locuiești la casă. Nu întotdeauna îți poți alege vecinii, mai ales când se mută lângă tine după ce tu ai cumpărat, deja, casa în care stai. Cu toate acestea, dacă te afli, încă, în căutarea unei case, informează-te până în cele mai mici detalii cu privire la modul de comportament al vecinilor. Dacă aceștia sunt agresivi și au probleme și cu ceilalți vecini ai lor, ai putea regreta că te-ai mutat acolo. Atât timp cât încă nu ai cumpărat casa, îți poți alege vecinii. Trebuie doar să te informezi.

Foto: shutterstock.com/Chola photo

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply