5 lucruri pe care trebuie să le faci acum pentru a pregăti casa pentru sezonul rece

0

O veche zicală spune că omul înțelept își face vara sanie și iarna car, iar mulți proprietari de case au început deja să-și pregătească locuințele pentru sezonul rece.

Chiar dacă iarna ți se pare departe, doar lunile august și septembrie mai sunt potrivite pentru lucrări de anvergură la exteriorul casei. Începând din octombrie, vremea devine mai capricioasă, iar lucrările se mută în interiorul casei.

ce sa faci acum pentru a pregati casa pentru sezonul rece

Iată care sunt cele 5 lucruri pe care trebuie să le faci acum pentru a-ți pregăti locuința pentru sezonul rece:

Curentul electric este cel mai important

Dacă locuiești într-o regiune sau într-un cartier în care penele de curent sunt frecvente, ai nevoie de o soluție de avarie, în special în timpul iernii. Generatorul de curent este, însă, cea mai bună soluție pentru astfel de probleme și este achiziționat de tot mai multe persoane nu doar pentru casele în care locuiesc în 90% din timp, ci și pentru casele de vacanță, în special pentru cele aflate în zone mai puțin populate. În plus, astfel de generatoare costă mult mai puțin decât de obicei, iar ofertele de prețuri sunt foarte tentante.

Instalează un șemineu

Oamenii tind să asocieze șemineurile cu ideea de lux și cu imaginea unui living amplu al unei vile somptuoase. Adevărul este, însă, altul: șemineurile sunt mai accesibile decât ai crede, iar dacă vrei să te bucuri în serile de iarnă și în zilele de weekend de lumina și de căldura focului cu lemne, privește aceste semineuri pentru a vedea cum ar arăta în casa ta.

Termoizolează casa

Investițiile de acum sunt economiile importante din viitor, iar termoizolarea exterioară și interioară a casei este primul pas pentru a obține un confort termic sporit. Ai putea schimba și geamurile vechi cu geamuri termopan, însă alege-le pe cele cu „low-e” (low emisivity). Nu în ultimul rând, dacă bugetul îți permite, instalează o centrală termică.

Scapă de toate lucrurile inutile

Triază lucrurile pe care le deții și aruncă-le pe cele pe care ești sigur că nu le vei mai folosi niciodată. Amenajează debaraua, construiește câteva rafturi la interior și așază acolo toate obiectele de care rareori ai nevoie. Dacă vrei să investești și mai mult în confortul tău, construiește o magazie în spatele casei, pe care să o folosești ca depozit de unelte și de obiecte pe care nu le folosești în fiecare zi. Casa ta va părea astfel mult mai spațioasă și mai aerisită.

Verifică etanșeitatea acoperișului

Un acoperiș de bună calitate te asigură că termoizolarea interioară și exterioară, montarea unor geamuri termopan şi instalarea unei centrale termice nu îşi vor pierde utilitatea, iar eficiența termică a casei va fi deplină. Ţigla ceramică este cea mai răspândită. Pe lângă aspectul estetic, are o durată foarte mare de viaţă, cuprinsă între 80 şi 100 de ani. Mai mult decât atât, dacă acoperişul casei este drept, este recomandată hidroizolarea acestuia, care are ca scop protejarea construcţiei de infiltraţiile de apă. Pentru hidroizolare poţi folosi membrane bituminoase, membrane sintetice (PVC, FPO, TPO), sau poţi aplica produse în stare lichidă care se solidifică după ce se usucă.

 

 

Foto: shutterstock.com/liatris

 

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply