4 idei practice de amenajare a dormitorului

0

Dacă vrei să afli în câte moduri poate fi amenajat un dormitor, sursa de inspirație sunt vechile palate, care au întotdeauna camere separate pentru doamne și pentru domni, camere pentru cei mici, dar și dormitor matrimonial și dormitoare destinate oaspeților.

În plus, fiecare dintre acestea înfățișează o tematică diferită, în ton cu preferințele și preocupările celor care petrec o mare parte din timp aici. De exemplu, nu te poți aștepta ca dormitorul împăratului Franz Joseph, de la Schonbrunn, să arate identic cu cel ocupat de Sissi, așa cum i se mai spunea soției sale, împărăteasa Elisabeta a Austriei.

Pornind de la o astfel de organizare, ne putem gândi, la rândul nostru, la nenumărate variante prin care putem transforma acest spațiu. Este greu de crezut că vom putea copia stilul regal, ca să nu mai vorbim despre faptul că dormitoarele destinate exclusiv invitaților reprezintă un lux pe care puțini și-l pot permite, însă putem decora inspirându-ne de la un model, sau altul, în funcție de cine petrece cel mai mult timp în această cameră.

Iată câteva idei de design pentru dormitor, care să te ajute să faci alegerile potrivite:

Dormitorul contemporan

De cele mai multe ori, asociem modernitatea cu minimalismul, ceea ce înseamnă că acest tip de dormitor va fi caracterizat de linii simple și elegante, culori neutre, spoturi luminoase încastrate și piese de mobilier în număr mic. Un stil asemănător, întrucâtva, cu cel pe care îl putem observa în casele japoneze. De altfel, dacă vrei să respecți regulile feng shui, va trebui să renunți la tot felul de obiecte inutile și să păstrezi doar ceea ce este cu adevărat necesar. Și ce ar putea fi necesar în această cameră, în afară de nelipsitul pat? Pentru început, astfel de comode pentru dormitor, cu un design foarte potrivit pentru acest tip de decor.

King Size

Deși pare că ne întoarcem din nou privirea spre capetele încoronate și spre preferințele lor în materie de amenajări, ne referim de fapt la un model de pat de dimensiuni mari, numit chiar așa, king size bed. Denumirea spune tot: te poți simți ca un rege într-un dormitor în care ai instalat o saltea atât de încăpătoare. Este o alegere potrivită pentru camerele spațioase, pentru dormitorul matrimonial, dar și dacă locuiești singur(ă) și iubești confortul.  

Pentru a completa decorul, urmează aceeași linie și inspiră-te din stilul somptuos al  palatelor: tapet, draperii cu texturi pline, vase mari pentru flori, o oglindă ovală cu ramă aurie. Despre diferitele tipuri de tapet și modul în care pot fi aplicate, poți afla mai multe în acest articol.

amenajare dormitor

Dormitorul multifuncțional

Ai citit bine: unele dormitoare sunt bune… la toate. La ce ne referim? Dacă dormitorul reprezintă un spațiu în care petreci mult timp și care ține loc și de birou, de exemplu, amenajarea lui trebuie gândită în funcție de toate aceste nevoi. Instalează aici o masă pentru scris sau o masă pliantă, o veioză pentru citit, o lampă de podea, rafturi pentru depozitare și un dressing.

Dormitorul-apartament

Uneori, dormitorul este și living și este direct legat de bucătărie. Se întâmplă, desigur, în garsoniere și apartamentele de tip studio. Este un dormitor care trebuie să arate întotdeauna impecabil, în care patul este înlocuit de canapeaua extensibilă și care are nevoie de un bun sistem de ventilație. Ce mai poți instala aici? În primul rând, multe corpuri de iluminat – lampă suspendată, lampă de podea, câteva spoturi încastrate – aceasta deoarece, dacă poziția dormitorului în întreg aranjamentul îl plasează departe de ferestre, mai aproape fiind bucătăria sau barul, lumina naturală ajunge cu greu.

amenajare dormitor

Surse foto: Shutterstock



Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply