3 metode eco impotriva buruienilor

0

In loc sa folosesti chimicale pentru a indeparta buruienile sau sa le plivesti cu mana atunci cand ai o curte prea mare, poti sa aplici una dintre cele trei metode eco de mai jos.

1. Pentru buruienile crescute in zonele cu pietris, pe alei sau in locurile unde nu sunt plantate alte flori, poti aplica solutia apei fierbinti. Daca torni apa clocotita pe suprafetele acoperite de buruieni, acestea se vor vesteji pana a doua zi, cu tot cu radacini,  pe care de altfel este greu sa le scoti manual din cauza lungimii din pamant. Metoda nu trebuie insa aplicata pe ierburile dintre plante, pentru ca apa fierbinta va distruge si radacinile acestora.
2. Ierburile pot fi indepartate si cu ajutorului focului, daca sunt arse cu furtunul buteliei cu propan. Este o metode de lunga durata si nu afecteaza plantele din jur daca furtunul este manuit cu atentie.
3. Otetul poate fi folosit drept arma impotriva buruienilor. Trebuie doar pus intr-un recipient cu pulverizator si aplicat pe ierburi. Este eco si in plus distruge buruienile in 24 de ore, spre deosebire de solutiile chimice care au nevoie de o saptamana pentru a actiona.

Sursa: Treehugger
Text: Alexandra Badita


Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply