Hârtie în fel și chip

0

De când mă știu am fost pasionată de reciclare și refolosire și, de-a lungul timpului, am căutat soluții pentru nevoile de zi cu zi utilizând adesea materiale reciclate.
Sunt îngrijorată atât pentru soarta Terrei care se stinge încetul cu încetul, cât și pentru lipsa de educație a societății în ceea ce privește utilizarea resurselor disponibile. Sunt învățătoare și încerc să le induc și elevilor mei această preocupare prin utilizarea în activitățile noastre didactice a materialelor reciclate, un motiv în plus fiind faptul că lucrez în mediul rural și disponibilitățile financiare ale părinților sunt reduse.
Din această pasiune a mea, plus numeroasele hârțoage pe care le aveam, atât acasă, în biblioteca personală, cât și la școală, datorită schimbării manualelor școlare, am descoperit că hârtia – deși pare un material fragil, care se rupe repede – este materia primă ideală pentru a confecționa lucrușoare utile, nu doar decorative. De pe internet am aflat unele metode de realizare a diverselor obiecte din hârtie și cel mai mult îmi place să confecționez farfurioare (coșulețe), vaze decorative și flori. Am confecționat, împreună cu elevii mei, globuri de hârtie pe care le-am donat bisericii, mărțișoare și coșulețe pentru Ziua Mamei. De data aceasta vă prezint două produse: coșulețe și vaze. Tehnica este una simplă, dar trebuie să vă înarmați cu răbdare, deoarece acest proces se desfășoară în mai multe etape.
Cum faci un coșuleț de hârtie
Primul pas presupune să tai fâșii colile de hârtie. Eu folosesc coli A4 sau pliante de la supermarket format A4 și fiecare coală de hârtie o tai în trei fâșii pe lățime. Utilizând un creion, realizezi tuburi prin rularea hârtiei și le lipești la un capăt să nu se desfacă. Această operațiune poate să pară dificilă la început, dar după mai mult exercițiu îți garantez că vei obține tuburi aproximativ egale.
Din aceste tuburi conectate între ele cu lipici trebuie să realizezi „un melc”, adică prin rularea lor strânsă obții un disc de hârtie.
În această etapă este foarte important să introduci lipici în interiorul tubului când le conectezi, ca să nu se lipească straturile între ele, deoarece următorul pas va fi să le dai formă de coșuleț.
După ce obții forma dorită, nu rămâne decât să aplici lucrării un strat de aracet diluat cu apă, să aștepți să se usuce, după care să îi dai culoare utilizând acuarele sau spray.
Pe același principiu am realizat vaze și cutii decorative. În cazul acestora am realizat mici cerculețe rulând tuburile pe capacul de la oja de unghii sau pe un creion. Pe un disc realizat din hârtie am lipit cu pistolul cu silicon la cald cerculețele unul lângă altul, până la obținerea înălțimii dorite. Vazele le-am vopsit cu un amestec de aracet, apă, amorsă de perete și pigment pentru vopsea. Este amestecul cel mai ieftin pe care am reușit să îl realizez pentru a întări și pentru a colora (decora) în același timp.
Mult succes!
@ Loredana Matei, loc. Nușfalău, jud. Sălaj

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply