Buchete din hârtie creponată (I)

0

Doamna Andreea Cherciu din București ne-a prezentat cu ocazia Sărbătorilor de iarnă o serie de ornamente foarte plăcute. Remarcând că printre decorațiunile pe care le realizează se numără și minunate flori din hârtie, am invitat-o la o ședință foto în studioul nostru, ocazie cu care am rugat-o să ne povestească mai multe despre această activitate.
Cum a început această pasiune pentru florile din hârtie?
Totul vine din copilărie. Mi-a plăcut mult să desenez, iar pe la 5-6 ani eram pasionată de rochițe; mă uitam la campionatele de patinaj artistic și încercam să reproduc acele costume. Din păcate, ulterior am activat exclusiv în domeniul economic; doar în ultimii ani am început să-mi dezvolt latura artistică. Am schimbat macazul când mi-am dat seama că îmi lipsește împlinirea sufletească, cea materială nu este suficientă ca să te simți realizat. Foarte multă vreme am fost concentrată asupra carierei, am lucrat în diverse companii multinaționale, dar nu era de ajuns. La un moment dat mi-am dat seama că vreau să fac ceva care să-mi placă, să mă reprezinte, să mă împlinească sufletește. Și așa a început proiectul meu. Am renunțat la locul de muncă pe care îl ocupam și m-am dedicat complet pasiunii mele pentru decorațiuni. Am luat-o de la zero. Înainte de Crăciun, în 2016, am început să fac agrafe, broșe textile și au prins bine, s-au vândut drept cadouri. Ideea mea de afacere pornise inițial tot de la florile de hârtie, dar la vremea respectivă nu găsisem un curs la care să învăț efectiv cum se realizează trandafirul. Pe YouTube mai sunt tutoriale, dar micile detalii nu le sesizezi. Așa că ulterior am mers la un curs și am început să fac aranjamente cu flori de hârtie. S-au dat bine de 8 Martie. Dar sunt apreciate și cumpărate în tot cursul anului. Acum fac buchete de cununie, de nunți, botezuri, rame de oglinzi, panouri imense care se folosesc la evenimente în photo corner. Când lucrezi cu o singură culoare, cum a fost la un perete de acest gen de 2×3 m, a cărui realizare a durat câteva săptămâni, este mai monoton, dar în rest este plăcut.

Foto: Mihai Nicolae
Cât timp îți ia să faci un buchet?
Depinde de aranjament. La acestea două-trei ore, pentru că întâi faci trandafirii, apoi trebuie să le rulezi petalele, să capete un aspect cât mai natural. Cred că în ultimul an am făcut zeci de mii de trandafiri, dar pe zi ce trece descopăr câte ceva interesant, mă perfecționez continuu.
Cum realizezi un trandafir?
Îmbrac sârma suport cu un scotch de hârtie (special pentru flori). Iau un șablon, întind puțin hârtia, apoi o suprapun pe un sul de hârtie, decupez, apoi iau petală cu petală și o răsucesc pe sârmă, introducând-o pe jumătate pe sub cea anterioară. Apoi mai fixez petalele la bază cu scotch de hârtie și adaug iar petale în același mod. La final fixez bine petalele cu mai mult scotch la bază și cu o scobitoare rulez marginile fiecărei petale. Apoi înfig trandafirul în burete special.
Pentru un buchet precum cele din fotografie muncesc două-trei ore și îl vând cu ­150 de lei. Mai multe modele, pe Facebook Happy Forever by Andreea.
Caută și a doua parte a articolului!
 

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply