Emoții mari, începuturi noi

0

Am emoții mari! Pentru că tocmai a început un nou an în care mi-am propus să fac o grămadă de lucruri, să meșteresc mai multe, să îmi fac prieteni, să călătoresc, să explorez alte domenii de activitate. Simt deopotrivă amenințările economice, grijile apăsătoare și diverse responsabilități care aruncă umbre asupra viitorului. Și totuși, dincolo de toate știrile și previziunile pesimiste, am ferma convingere că poate fi un an bun pentru toată lumea. Dacă vom ști să ne adaptăm pe parcurs la cerințele celorlalți, să ne ajustăm așteptările în concordanță cu realitatea, să ne stabilim corect prioritățile și, mai ales, să ne accesăm resursele. Chiar dacă nu sunt promițătoare de la început, unele proiecte reușesc fiindcă anumiți oameni au perseverat să vadă partea plină a paharului, pentru că au căutat fereastra care se deschide după ce s-a trântit o ușă, pentru că au crezut în succes. Mulți dintre acești oameni sunt cititori ai revistei, iar exemplul lor merită urmat. Pe lângă inspirație, perseverență și încredere în forțele proprii, în noul an îți mai doresc să rămâi deschis la nou, fie că este vorba de noi domenii, fie alte moduri de a rezolva o situație sau de o tehnologie de ultimă oră. Fii flexibil în gândire, fructifică fiecare oportunitate. Dacă ne schimbăm percepția asupra problemelor, definindu-le drept oportunități de a ne dezvolta o latură nebănuită, totul va fi mai ușor. Eu așa voi încerca să procedez și aștept cu emoții să văd pe ce drum mă va duce acest an. Monica Viericiu- editorial ianuarie 2018
Pentru creștini Paștele simbolizează o nouă viață, o nouă șansă, așa că ar trebui să profităm de ocazie și să ne punem ordine în gânduri, să ne stabilim obiectivele. Și nu uita: orice zi este perfectă pentru a începe o viață nouă!

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply