Din dragoste de cânt și port popular (II)

0

Dragă cititorule,
Tânăra interpretă de muzică populară Andra Matei te cucerește de la prima întâlnire cu glasul melodios, înfățișarea gingașă și personalitatea plăcută. Dar nu trec neobservate nici costumele tradiționale, pe care le poartă cu mândrie. A făcut o pasiune pentru ele, de aceea am rugat-o să ne povestească puțin despre piesele din colecția sa.
Prima partea a interviului o găsești aici.
Cum păstrezi aceste comori?
De cele mai multe ori, după ce le achiziționez i le dau bunicii care știe să recondiționeze costume populare, iar mai apoi ajung la mama care se ocupă de spălarea și de îngrijirea lor. La mine în șifonier cămășile stau pe umerașe, pentru a nu se șifona, le feresc cât de mult pot de fum, de locurile foarte aglomerate unde din greșeală aș putea să le murdăresc.
Cât de mult contează costumul în succesul unui artist de muzică populară?
Foarte mult contează, cred că 50% din toată prestația, pentru că ascultătorul până să începi să cânți te privește și dacă îi place ce vede, stă și te ascultă, iar dacă apari pe scenă având catrința într-o parte sau cu o cămașă care nu ți se potrivește va crede că așa ești și în relația cu muzica. Pe scenă trebuie să fii perfect, să transmiți mesajul cântecului cât mai bine și să ajungă la cei ce te ascultă dragostea pe care o ai pentru ceea ce faci… atunci vei cuceri și sufletul ascultătorului.

port popular
Foto: arhiva personală
Care sunt criteriile după care îți alegi hainele de scenă?
Mereu am grijă ca atunci când merg la un spectacol să nu fiu îmbrăcată cu ceea ce am fost în anii anteriori la același eveniment. Așa am învățat de la doamna Sofia Vicoveanca, un exemplu pentru toți tinerii artiști. Al doilea criteriu este în funcție de ceea ce cânt, de exemplu, dacă piesele pe care le voi interpreta sunt culese dintr-un sat, voi îmbrăca și costumul din acel sat. Respect costumul popular și am grijă de el, pentru că și el mă respectă și mereu găsesc piese minunate din portul popular.
Cum crezi că am putea transmite copiilor și nepoților dragostea pentru tot ce înseamnă folclor românesc autentic și în special portul popular? Oare le mai putem găsi acestora un loc în lumea contemporană?
Consider că le putem găsi loc în viața noastră oricând, pentru că ele fac parte din noi, din țara noastră și din ceea ce ne reprezintă ca popor. Cred că părinții ar trebui să le vorbească și să le arate un costum popular, să participe la spectacole de folclor, de prezentare a costumului și să îi îmbrace la festivități. Doar vorbindu-le și explicându-le ce înseamnă pentru noi costumul înaintașilor noștri, îl vor putea purta și ei cu mândrie. Mă bucur că astăzi se fac tot mai multe campanii de promovare a iilor și a purtării portului popular, iar acesta este un lucru bun. Îi salut cu mare drag pe toți

Comentarii Facebook

comentarii

Leave A Reply